6 pm, GMT+2 / ora 18 Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, Sala ”Reduta”
Concert
ensemble unitedberlin
Program: Doina Rotaru – Crystals pentru flaut și pian György Kurtág – Pen drawing; Portait din ciclul ”Játékok” pentru pian Gabriel Irányi – Five Studies to Paintings by Paul Klee pentru cvintet de suflători Sidney Corbett - Piano Valentine Nr. 11 "That's all, goodbye", in memoriam György Ligeti Sidney Corbett - Piano Valentine Nr. 18, in memoriam Anna Stepanovna Politkovskaya Márton Illés - Drei Aquarelle für Klarinette György Ligeti – Sechs Bagatellen pentru cvintet de suflători
Born out of the historic stroke of luck of German reunification, ensemble unitedberlin was founded in 1989 in Berlin - a symbol of the renewed bonding of music and musicians in the long-divided capital. unitedberlin is cross-border, not only in the musical sense but also internationally: guest appearances in contemporary music festivals in Albania, Brazil, France, Israel, Poland, Russia, Spain, South Korea, China, Hungary, Switzerland, Iran and the USA complement the ensembles regular work in Berlin.
So what have we actually been doing for 30 years? Does our work, the presentation of new music in the concert hall, still resemble that of 100 years ago, when freshly written compositions were only heard live and Anton Webern wrote of the Berlin premiere of Pierrot Lunaire: “At the end, there was absolutely no sign of protest. Schönberg and the performers had to return to the stage again and again, particularly Schönberg of course; the audience kept on calling him back. It was an unqualified success.” No, it is no longer the same - but we want to experience that again! To use an expression from the art world: we see our role of mediating interpreters as exhibitors of the musical avant-garde - with the aim of creating a profitable reality for artists and consumers alike.
unitedberlin works with the most renowned conductors of our time. Our current work is marked by intense collaboration with international young composers resident in Berlin.
Apărut în urma norocului istoric reprezentat de reunificarea Germaniei, ansamblul unitedberlin a fost înființat în 1989 la Berlin – un simbol al reînnoitei legături a muzicii și muzicienilor din îndelung divizata capitală. unitedberlin depășește granițele, nu doar în accepțiunea muzicală, ci și internațională: aparițiile la festivaluri de muzică contemporană din Albania, Brazilia, Coreea de Sud, Franța, Israel, Polonia, Rusia, Spania, Coreea de Sud, Ungaria, Elveția, Iran și SUA completează activitatea obișnuită a ansamblului la Berlin.
Deci ce am făcut de 30 de ani încoace? Se aseamănă activitatea noastră, prezentarea muzicii noi în sălile de concert, cu cea de acum 100 de ani, când compozițiile abia scrise erau auzite doar în concert, iar Anton Webern a scris despre premiera berlineză a lui Pierrot Lunaire: „La final, nu a fost absolut niciun semn de protest. Schönberg și interpreții au fost nevoiți să revină pe scenă iar și iar, mai ales Schönberg; publicul îl chema din nou la rampă. A fost un succes fără egal.”? Nu, lucrurile nu mai stau la fel – dar vrem să trăim din nou acea experiență! Pentru a folosi o expresie din lumea artei, vedem rolul nostru de interpreți mediatori ca expozanți ai avangardei muzicale – cu scopul de a crea o realitate profitabilă pentru artiști și consumatori deopotrivă.
Ansamblul unitedberlin colaborează cu cei mai renumiți dirijori ai timpurilor noastre. Activitatea noastră actuală e marcată de intense colaborări cu tineri compozitori internaționali care locuiesc la Berlin.
Doina Rotaru – Crystals for flute and piano (2002)
Crystal, a symbol of purity and light since ancient times, represents a paradox: although material, it appears to be immaterial because of its translucency. In some traditional cultures, crystal is considered a sacred stone, the stone of light.
In my work, crystals are the intervals of the third. All the musical substance is a continuous variation of the initial cell: the alternation between the minor third and the major third. The transparent structure gradually unfolds in time and space multiplying the initial cells of the piece, and becomes like a giant globe slowly unfolding. In the first section, I wanted to suggest dispersion and reflection, essential features of light. After a dramatic and chromatic "ascensio", the atmosphere gradually transforms from “frozen space" to a "soft, velvet-like caress" and towards the end to a kind of "spiritual light".
The work continues my pursuit of creating a musical world that links old archetypes with new compositional languages and techniques. I also try to stylize elements of Romanian traditional music.
Doina Rotaru
Amy Bauer Gabriel Iranyi: Five Studies to Paintings by Paul Klee for Woodwind Quintet (2010) When Paul Klee - after hesitating for a long time – decided to become a painter, he wrote in a letter that the "brush goddess" was now his "wife", while music remained his "mistress". Having long been interested in the relationship between music and the visual arts, I found Klee's way of painting and thinking in shapes and colors to be distinctly musical. My cycle for wind quintet is intended as a series of studies on Klee's paintings: sometimes they can be viewed as sound reflections, sometimes as moving timbres. In their emotionally laden abstraction, music and image meet in a very natural way as synesthetic perceptions. The five pieces have titles such as: I. Study to "Broken Key"(1938), II. Study to "Centrifugal Forces" (1929), III. Study to "Desaster in Dream" (1939), IV. Study to "Night Blossom" (1938), V. Study to "Rotation" (1923). Gabriel Iranyi Sidney Corbett - Piano Valentine No. 11, "That's all, goodbye" (in memoriam György Ligeti) (Book II, 2007)
The Piano Valentines are a continually expanding collection of shorter compositions for the piano, which I describe as „postcards to the beyond“, written in memory of people who have for one reason or another been important to me. The pieces are all very short because the miniature form seemed to me the most suitable for concentrated contemplation on the person in question. The subtitle is drawn from Lewis Carroll’s "Alice in Wonderland", which was one of Ligeti’s favorite books. Ligeti himself used this quote in the famous questionnaire in the Frankfurt Allgemeine Zeitung as his answer to the question what his motto is.
Sidney Corbett
Sidney Corbett - Piano Valentine No. 18 (in memoriam Anna Stepanovna Politkovskaya) (Book III, 2013-2020)
The Three Watercolors for Clarinet (2014) by Márton Illés began from the premise that, in the words of the composer, “from a purely instrumental point of view, the clarinet does not exist.” Three Watercolors employs extended forms of sound production and articulation, but in writing them Illés faced the challenge that German and French clarinet systems differ in both fingering techniques and timbral qualities, both of which are amplified by the use of extended techniques. The composer strove to make the work equally accessible to both clarinet systems without sacrificing his expressive and technical goals, which occasionally required him to compose two versions of the same passage. The three miniatures that resulted attempt to bridge this "gap between the staves" and allow performers from any corner of the clarinet world access to the same sound world.
Amy Bauer
Cristalul, simbol al puritătii şi al luminii din cele mai vechi timpuri, reprezintă şi un paradox: deşi material, pare a fi imaterial datorită transluciditătii sale. În unele culturi tradiţionale, cristalul este considerat piatră sacră, piatra luminii.
În lucrarea mea, cristalele sunt intervalele de terţă; toată substanţa muzicală reprezintă o continuă variaţie a celulei iniţiale: alternarea dintre terţa mică şi cea mare. Structura transparentă se desface treptat în timp și-n spaţiu, multiplicând celulele iniţiale ale piesei, şi devine asemenea unui glob uriaş care se învârte lent. În prima secţiune mi-am dorit să sugerez dispersia și reflectarea, trăsături esenţiale ale luminii. După un dramatic şi cromatic “ascensio”, atmosfera se transformă gradat de la “spaţiu îngheţat” la “blândeţe, mângâiere ca de catifea” şi spre final, într-un fel de “lumină spirituală”.
Lucrarea continuă preocupările mele de a crea o lume muzicală care să lege vechile arhetipuri de noile limbaje şi tehnici de compoziţie. Deasemenea, încerc să stilizez elemente din muzica tradiţională românească.
Gabriel Irányi: Cinci studii la picturi de Paul Klee pentru cvintet de suflători (2010)
Când pictorul Paul Klee s-a hotărât să picteze după ce a ezitat îndelung, a scris într-o scrisoare că „zeița pensulei” era acum „soția sa”, în timp ce muzica i-a rămas „amanta”. Fiind interesat de multă vreme de relația dintre muzică și artele vizuale, am descoperit că modul lui Klee de a picta și de a gândi în forme și culori este deosebit de muzical.
Ciclul meu pentru cvintet de suflători este conceput ca o serie de studii asupra picturilor lui Paul Klee: uneori ele trebuie privite ca reflexii sonore, alteori ca timbre în mișcare. În abstracția lor încărcată emoțional, muzica și imaginea se întâlnesc într-un mod foarte natural, ca percepții sinestezice. Cele cinci piese au titluri precum: I. Studiu la „Cheia spartă” (1938), II. Studiu la „Forțele centrifuge” (1929), III. Studiu la „Dezastru în vis” (1939), IV. Studiu la „Înflorire în noapte“ (1938), V. Studiu la „Rotație” (1923).
Gabriel Irányi
Sidney Corbett - Piano Valentine No. 11, "That's all, goodbye" (in memoriam György Ligeti) (Book II, 2007)
Trei Acuarele pentru clarinet (2014) de Márton Illés, după spusele compozitorului, pleacă de la premisa conform căreia ”dintr-o perspectivă pur instrumentală, clarinetul nu există”. Lucrarea utilizează moduri neconvenționale de articulație și de producere a sunetului, dar în timpul procesului de compoziție, Márton Illés s-a confruntat cu o provocare; anume, diferența dintre sistemul german și francez de construcție a acestui instrument, dintre calitățile timbrale ale celor două tipuri, fiecare exacerbate de utlizarea acestor ”tehnici extinse”. Compozitorul s-a străduit ca lucrarea să fie accesibilă ambelor tipuri de instrument, în egală măsură, fără să sacrifice pentru asta obiectivele expresive și tehnice. Astfel, autorul s-a văzut forțat să compună, în unele cazuri, două versiuni diferite pentru unul și același pasaj. Cele trei miniaturi rezultate își propun să anuleze ”incongruența tipologică” semnalată și să permită clarinetiștilor din toate colțurile lumii să acceadă la aceeași lume sonoră.
Piesa Șase bagatele (1953) de György Ligeti se înscrie pe linia unei lungi tradiții a transcrierii pentru cvinet de suflători a unor piese destinate inițial pianului sau unor ansambluri mai mari. Cele Șase bagatele nu sunt însă simple transcrieri, ci rescrieri ingenioase ale unui număr de șase dintre cele unsprezece mișcări din ciclul pentru pian Musica Ricercata (1951-53), realizate la comanda Cvintetului de suflători Jeney. Cu toate acestea, primele cinci mișcări nu au fost interpretate timp de trei ani după finalizarea partiturii, iar transcrierea integrală, cu partea finală disonantă inclusă, nu a fost auzită decât în 1969, când a fost prezentată de către Cvintetul de suflători al Filarmonicii din Stockholm. Prima bagatelă, Allegro con spirito, este aranjamentul celei de a treia piese din Music Ricercata. Este o muzică veselă iar temei cu caracter de fanfară i se imprimă un tempo puțin mai mișcat decât variantei originale, de asemenea un caracter diferit, momentele de ritardando și accelerando funcționând uneori pe dos comparat cu varianta originală. Materialul cântat de mâna dreaptă este expus acum în octave de flaut/piccolo și oboi, în timp ce ostinato-ul mâinii stângi este împărțit între corn și fagot, în registre diferite, fapt ce evidențiază ambitusul larg al ansamblului de suflători și potențialul lui de a produce efecte în planul expresiei.
Bagatela a doua (mișcarea a cincea din piesa originală) poartă indicația Rubato. În acest Lamentoso, melodia mâinii drepte din varianta pentru pian este încredințată oboiului și este cântată pesante, un poco grave, rubato, în timp ce acompaniamentul mâinii stângi este practic rescris, pentru a valorifica abilitatea de susținere sonoră a instrumentelor de suflat. Bagatela a treia (nr. 7 în versiunea originală), suprapune melodia cantabilă din partitura mâinii drepte a pianului peste un ostinato, într-un tempo diferit, din planul mâinii stângi. Versiunea pentru suflători sincronizează instrumentele într-un tempo unitar, dar distribuie ostinato-ul între flaut, oboi, corn și fagot. Bagatela a patra (nr. 8 în versiunea originală) este scrisă într-un ritm dansant, în măsura de 7/8 și valorifică din plin asperitatea instrumentelor de suflat pentru a accentua disonanțele din originalul presto ruvido, așezând liniile melodice în straturi distincte, cu tema dublată la octavă. Bagatela a cincea (nr. 9 în versiunea originală) este dedicată memoriei lui Béla Bartók. Aici Ligeti adoptă tempo-uri mai așezate, cu ”clopotele grave” ale mâinii stângi redate în așa manieră încât să conțină seria armonicelor fundamentalei do diez, în timp ce instrumentația fragmentului final de muzică nocturnă conferă profunzime originalului. Dansului frenetic al secțiunii a șasea (nr. 10 în versiunea originală) îi este atribuit un tempo rapid; transcrierea evidențiază diferența între prima și a doua temă, prin exploatarea efectului comic la fagot și corn, dublarea octavelor, cu flautul și oboiul în registrul extrem. Folosind doar cinci instrumente pentru a da glas acordurilor de opt și zece sunete ce încheie versiunea pentru pian, Ligeti a ales să transpună acordurile în registre tot mai înalte, până la codetta, unde cornul cu surdină intonează melodia descendentă din final, lontano, ca din depărtare.