9 a.m. – 2.00 p.m.: GMT+2 / orele 09-14.00 Univers T, Amfiteatrul ”Terra”, Cluj-Napoca International Musicology Conference Conferință internațională de muzicologie
SESSION 1: ”Do you dream in fractals?” Chair: Steven Rings
SESSION 2: Eastern Landscape with Ligeti in the foreground Chair: Amy Bauer
SESSION 3: ”Of foreign lands and familiar sounds” Chair: Jennifer Iverson
SESSION 4: ”I belong everywhere”: Ligeti in soundtrack and beyond Chair: Wolfgang Marx
Louise Duchesneau
This conference presents a variety of papers on topics which were not only close to György Ligeti’s heart but also, at times, inspired and influenced his creative output. To say that Ligeti had wide ranging interests and passions would be an understatement. He was extremely well read and his gargantuan appetite (yes, he also knew his Rabelais) was fed by everything the world had to offer: music, literature, art, science, the sky was the limit. As we all know, the process of composition is very complex and there is no easy method. Of a passage in Lontano, Ligeti writes that it has “an irresistible association for me with the wonderful painting by Albrecht Altdorfer, The Battle of Alexander”. But did the painting inspire the piece, even remotely? Later, when speaking about the Abendphantasie, the first of his Three Phantasies after Friedrich Hölderlin, he again mentions Altdorfer’s picture, this time combining Hölderlin’s text about purple clouds in the sunset with the painting’s golden sunrays. In this case, there are seemingly two direct inspirations. But then how many more are there? Certainly a multitude.
One could say that Ligeti’s fascination with a work of art, with science or with literally anything that caught his eye, led to an intimate relationship with the particular object of his passion, a kind of one-sided friendship if you wish. Yet, about Ligeti’s actual real world friendships there would also be much to say. About how he often first delved into whatever aroused his interest – and as we know his interests were boundless – only to then befriend someone who could best guide him to a deeper understanding. This searing enthusiasm to know and experience could be overwhelming for anyone who encountered it. His student and friend, Manfred Stahnke, accused him – gently – of being a vampire who bled his students of all their ideas: to this, Ligeti’s only reaction was a slight grin. But still, I can’t remember how many boxes of Heinz-Otto Peitgen’s and Peter H. Richter’s book The Beauty of Fractals we bought to give away to students, friends, unknown admirers and pure strangers. Ligeti’s mission was to get the good word out. He worked tirelessly to promote the music of Ștefan Niculescu, Conlon Nancarrow and Claude Vivier. Niculescu and Nancarrow became close friends, while Vivier unfortunately died before they could even meet. Corneliu Dan Georgescu reached out to Ligeti and here also a lasting friendship developed out of common interests in folk music.
One last note on Ligeti and architecture: Ligeti was very well travelled and although he was curious to discover anything new, he did have very precise notions of what was good and what was bad, in architecture as in everything else. In New York, the Seagram Building by Mies van der Rohe was good, the Pan Am Building by Walter Gropius bad. He once gave me a tour of Vienna’s worst postmodern buildings which included the Vienna Marriott Hotel – “a rococo wedding cake” –, the University Library of the Technical University with its alarming, “grinning”, giant owl and Hans Hollein’s Haas-Haus on which he remarked: “that, for me, is the worst”. In life as in his work, Ligeti was uncompromising and there was always a danger, but never a good idea, to be included in one of his “worst of “ lists.
Această conferință prezintă o varietate de lucrări pe teme la care György Ligeti nu doar că ținea foarte mult, dar care au fost adesea sursă de inspirație și influență pentru procesul său de creație. E puțin spus că Ligeti avea interese și pasiuni foarte variate. Era foarte citit, iar apetitul său pantagruelic (da, citise și Rabelais) era hrănit de tot ceea ce avea lumea de oferit: muzică, literatură, artă, știință, nu exista nicio limită. Cum bine știm, procesul componistic este foarte complex și nu există metode facile. Ligeti scrie, despre un pasaj din Lontano, că are „o asociere irezistibilă pentru mine cu minunatul tablou de Albrecht Altdorfer, Bătălia lui Alexandru de la Issus”. Dar oare a fost tabloul sursă de inspirație pentru lucrare, chiar câtuși de puțin? Mai târziu, vorbind despre Abendphantasie, prima dintre cele Trei fantezii după Friedrich Hölderlin, menționează din nou tabloul lui Altdorfer, de această dată combinând textul lui Hölderlin despre nori violet la apus cu razele aurii ale soarelui din tablou. În acest caz, pare că sunt două surse de inspirație directe. Dar câte altele maI sunt? O multitudine, cu siguranță.
Se poate spune că fascinația lui Ligeti pentru o operă de artă, pentru știință sau pentru practic orice îi atrăgea atenția, a dus la o legătură profundă cu respectivul obiect al pasiunii sale, un fel de prietenie unilaterală, dacă putem spune așa. Totuși, ar fi multe de spus despre prieteniile din lumea reală ale lui Ligeti. Cât de des explora orice subiect care îi stârnea interesul – și, cum bine știm, acestea erau fără număr – ca apoi să se împrietenească cu cineva care îl putea ghida către o mai bună înțelegere a acelui subiect! Studentul și prietenul său, Manfred Stahnke, l-a acuzat – cu blândețe – că e un vampir care își storcea studenții de toate ideile lor: în fața acestei acuzații, singura reacție a lui Ligeti a fost un zâmbet fugar. Totuși, nici nu-mi amintesc câte exemplare ale cărții Frumusețea fractalilor, de Heinz-Otto Peitgen și Peter H. Richter, am cumpărat pentru a le oferi studenților, prietenilor, admiratorilor din umbră și necunoscuților. Misiunea lui Ligeti era să susțină ceea ce era bun. S-a străduit neobosit să promoveze muzica lui Ștefan Niculescu, Conlon Nancarrow și Claude Vivier. Niculescu și Nancarrow au devenit prieteni apropiați, în timp ce Vivier, din păcate, a murit înainte să aibă ocazia să-i întâlnească. Corneliu Dan Georgescu l-a abordat pe Ligeti și din interesul comun pentru muzica populară s-a născut încă o prietenie durabilă.
O ultimă observație despre Ligeti și arhitectură: Ligeti a călătorit foarte mult și, deși era curios să descopere noutăți, avea noțiuni foarte precise despre ceea ce era bun și ce era prost, în arhitectură ca și în toate celelalte privințe. La New York, clădirea Seagram a lui Mies van der Rohe era bună, clădirea Pan Am a lui Walter Gropius era urâtă. Odată mi-a prezentat cele mai urâte clădiri postmoderne din Viena, printre care se numărau hotelul Marriott din Viena – „un tort rococo al miresei” –, Biblioteca Universitară a Universității Tehnice, cu alarmanta și „rânjita” sa bufniță uriașă, și Haas-Haus a lui Hans Hollein, despre care a spus: „Asta, pentru mine, e cea mai urâtă”. În viață, ca și în opera sa, Ligeti nu a făcut compromisuri și exista mereu pericolul, nefiind niciodată o idee bună, de a fi inclus într-una dintre listele sale cu clasamente negative.
Thursday / Joi, 25 mai Univers T, Amfiteatrul ”Terra”, Cluj-Napoca
Chair: Steven Rings 9.00 Pavel Pușcaș (”Gh. Dima” National Music Academy Cluj-Napoca) Amalia Szűcs-Blănaru (Şcoala Gimnazială „Vaskertes” Gheorgheni, Harghita); Ligeti - Escher. A paradox of transformation: discrete to continuum Ligeti - Escher. Paradoxul transformării discretului în continuum
9:30 Federico Favali (University of Hamburg; Conservatory of Alessandria) The Archetypes of Labyrinth in the Music of Ligeti between 1967-1969 Arhetipurile labirintului în muzica lui Ligeti din anii 1967-1969 10.00 Wolfgang Marx (University College Dublin) Ligeti and Synaesthesia Ligeti și sinestezia 10.30 Keynote lecture: Heinz-Otto Peitgen (University of Bremen) György Ligeti or how the mathematics of chaos and fractals impacted his compositions György Ligeti sau impactul matematicii haosului și al fractalilor asupra compozițiilor sale 11.30 –12 Coffee break
Chair: Amy Bauer 12.00 Ewa Schreiber (”Adam Mickiewicz” University, Poznań) Overcoloured dreams. Ligeti’s visual metaphors and the power of argument Vise supracolorate. Metaforele vizuale ale lui Ligeti și puterea raționamentului 12.30 Sanja Kiš Žuvela (University of Zagreb Academy of Music) Ligeti in Croatia: Times, Spaces, Words Ligeti în Croația: timpuri, spații, cuvinte 13.00 Valentina Sandu Dediu (National University of Music Bucharest; New Europe College Bucharest) Polyphonies and affinities: Ștefan Niculescu and György Ligeti Polifonii și afinități: Ștefan Niculescu și György Ligeti 13.30 Bianca Țiplea Temeș (”Gh. Dima” National Music Academy Cluj-Napoca) Echoes of Brâncuși. The Endless Column in the music of Olah, Georgescu, and Ligeti Ecouri brâncușiene: Coloana infinită în muzica lui Olah, Georgescu și Ligeti
Friday – Vineri, 26 mai Univers T, Amfiteatrul ”Terra”, Cluj-Napoca
Chair: Jennifer Iverson 9.00 Stanislav Tuksar (University of Zagreb) “Education and Entertainment” in a Growing Bourgeois Society via Portraits of Musicians. Case Study: Croatian Magazine Vienac (1869-1903) „Educație și divertisment” într-o societate tot mai burgheză prin portrete ale muzicienilor. Studiu de caz: revista croată Vienac (1869-1903) 9.30 Vjera Katalinić (Croatian Academy of Sciences and Arts, Zagreb) Local and International Musicians in Portraits by the Croatian Composer Bruno Bjelinski (1909-1992) Muzicieni locali și internaționali în portrete create de compozitorul croat Bruno Bjelinski (1909-1992) 10.00 Oleg Garaz (”Gh. Dima” National Music Academy Cluj-Napoca) Synesthetic syncretism in Mikalojus Čiurlionis’s oeuvre Sincretismul sinestezic în creația lui Mikalojus Čiurlionis 10.30 Anna Dalos (Institute for Musicology, Research Centre for the Humanities, Budapest) ”Todesfuge”. Literature, Holocaust and Music in Hungary in 1970s ”Todesfuge”. Literatură, holocaust și muzică în Ungaria anilor ´70 11.00 László Vikárius (Budapest Bartók Archives; ”Fr. Liszt” Music Academy Budapest) Béla Bartók and "plein-air" in Musical Composition Béla Bartók și ”plein-air” în compoziția muzicală 11.30 – 12.00 Coffee break
Friday / Vineri, 26 mai Univers T, Amfiteatrul ”Terra”, Cluj-Napoca
Chair: Wolfgang Marx 12.00 Dorothea Redepenning (University of Heidelberg, Centre for European Historical and Cultural Studies / ZEGK Musicology) Ligeti's music as film music (Stanley Kubrick) Muzica lui Ligeti ca muzică de film (Stanley Kubrick) 12.30 Julia Heimerdinger (University of Music and Performing Arts Vienna, Department of Musicology and Performance Studies) György Ligeti's Film Music beyond Stanley Kubrick Muzica de film a lui György Ligeti dincolo de Stanley Kubrick 13.00 Jennifer Iverson; Steven Rings (University of Chicago) Ligeti and the Counterculture Ligeti și contracultura 13.30 Amy Bauer (University of California, Irvine) Theatricality, temporality and the listener in late Ligeti Teatralitate, temporalitate și ascultătorul perioadei târzii a lui Ligeti
When Ligeti became acquainted with chaos and fractals in 1985 he noticed that there was a science that deeply resonated with his conceptual frameworks in his earlier compositions. Naturally that sparked his interest to dive into these new mathematical fields and I was happy to assist. Along the way we became dear friends, and I got a very special introduction into his way of thinking and his work. The lecture will discuss these topics supported by live computer experiments which will make the mathematics very accessible for the audience.
Keywords: Ligeti; chaos; fractals
Heinz-Otto Peitgen is a retired Professor of Mathematics and Biomedical Sciences from the University of Bremen and the Florida Atlantic University. He is also the founder and retired director of the Fraunhofer MEVIS, Institute for Digital Medicine, Bremen, as well as being a best-selling author worldwide of books on chaos and fractals.
Heinz-Otto Peitgen has been awarded the Officer's Cross of Order of Merit of the Federal Republic of Germany (1996), the Karl Heinz Beckurts-Prize (1999), the Werner Koerte Medal in Gold, German Society for Surgery (2005), the German Founders' Award (2006) and the Fraunhofer Medal (2013).
Când Ligeti a descoperit haosul și fractalii, în 1985, a observat că există o știință ce rezonează profund cu cadrele sale conceptuale din lucrările timpurii. Firește, acest fapt i-a trezit interesul de a aprofunda aceste noi domenii matematice, demers la care l-am ajutat cu bucurie. Pe parcurs, am devenit prieteni apropiați și am descoperit cu deosebită plăcere modul său de gândire și creația. Prezentarea de față va lua în discuție aceste subiecte, susținute de experimente în direct pe computer, prin care formulele matematice vor deveni foarte accesibile pentru cei prezenți.
Cuvinte cheie: Ligeti, haos, fractali
Heinz-Otto Peitgen a fost profesor de matematică și științe biomedicale la Universitatea din Bremen și la Florida Atlantic University. Este, de asemenea, fondatorul și fostul director al Fraunhofer MEVIS, Institutul de Medicină Digitală, din Bremen, cât și autor de bestsellere internaționale despre haos și fractali.
"Music is to time what geometry is to space"
Francis Warrain
The dual relationships between music and fine arts, music and mathematics, as well as fine arts and mathematics are sufficiently obvious and accepted. But is a music-mathematics-visual arts relationship possible? Matila Ghyka suggests it is. He states that "If architecture is petrified or frozen music, in the same way music is drawing in time" (The Geometry of Art and Life, 1977). In this paper we set out to analyse some of György Ligeti's works from the perspective of their connection to the graphics of Maurits Cornelis Escher as a source of inspiration filtered through compositional thought and the musician's synesthesia.
Ligeti was concerned, among other things, with the idea of achieving continuous dense musical textures. The composer achieved in musical language what is mathematically impossible. For in mathematics, the discrete numbers are defined as finite or infinite countable sets. By contrast, continuity is found in infinitesimal calculus and mathematical analysis in general. Furthermore, in physics, continuum defines four-dimensional space. Paradox and illusion are two common features of Ligeti's and Escher's art, which is why they should be defined as aesthetic concepts.
M.C. Escher's three works - Metamorphosis I, II and III - with their play of chromatically contrasting images oriented in opposite directions seduce by the subtlety of the continuous transformations to which they subject the individual images. Moreover, the circular exposure of the latter also creates an illusion of infinity.
The fascinating Ascending and Descending is an artistic sublimation of Penrose's famous staircase. The perpetual ascending or descending leads nowhere, we cannot determine the beginning or the end of the movement. Geometric correctness is paradoxically contradicted.
The Poème symphonique for 100 Metronomes is the experimental work that underpins Ligeti's micropolyphony. It was followed by Continuum, conceived in an Escherian note of perpetual transformation of motifs. The subtlety of the changes and the speed with which they occur makes it difficult to perceive them. Moreover, an illusory melody emerges that does not exist in the score. In his piano studies, the composer transforms Continuum into a compositional technique and produces virtuoso works such as Der Zauberlehrling. In Vertige and L'escalier du diable the dilemma of the sense of movement is perhaps the most striking feature and unintentionally brings to mind Escher and Penrose.
György Ligeti metamorphoses extra-musical sources of inspiration with genius and also leads us into a surreal yet possible universe.
Keywords: Ligeti, Escher, discret, continuum, paradoxical, illusory
Pavel Puşcaş studied musicology at the Music Academy of Cluj-Napoca (1974-1978) and in Weimar/GDR (1977-78). He taught harmony, counterpoint, and musical forms at the Music High School in Deva, then in Târgu Mureş (1978-1982). He was head of the Music and Art Library in Târgu Mureş (1982-1990).
Since 1990 he has been a member of the professorial staff at the “Gheorghe Dima” Music Academy of Cluj-Napoca, as lecturer (1990), associate professor (1994) and finally, professor (2004).
Doctor of musicology (1997, field: Stylistics), he was chair of the Musicology Department. He teaches musicology, music aesthetics, stylistics and musical forms. He has also taught aesthetics at the Faculty of Philosophy, at the Academy of Fine Arts and at the Faculty of Philology in Cluj. He is a member of the U.C.M.R. (Society of Composers and Musicologists in Romania) and an expert of C.N.C.S.I.S. at the Ministry of Education.
He has written papers and articles on musicology, stylistics, music aesthetics and acoustics, and presented these in national conferences in Romania (Bucharest, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara) and abroad in Bergen, Budapest, Athens, Frankfurt, etc. He has published the books Stylistic Crystallization in Music and Mathematical Inferences in Music Aesthetics, as well as numerous articles in collective volumes.
Special interests (in alphabetical order): acoustics, philosophy of culture, mathematics, rhetoric, semiotics and systematic musicology. Amalia Szűcs–Blănaru graduated from the Faculty of Mathematics of the University of Bucharest and from the Faculty of Composition, Musicology and Music Pedagogy of the National University of Music Bucharest. She received an Erasmus scholarship at the University of Strasbourg for a research internship at GREAM. In 2017 she defended her doctoral thesis at the "Sigismund Toduță" Doctoral School of the "Gh. Dima" Music Academy of Cluj-Napoca. Since 2014 she has been coordinating, together with the members of the Klavier ART Association, the organization of the Microcosmos Musical National Festival and Competition. Since 2016 she has been a member of SFAM (Société Française d'Analyse Musicale). In 2018 she published, at MediaMusica Editorial in Cluj-Napoca, the book György Ligeti. An insight into the universe of sounds or Mathematics on the keyboard. In 2022 she performed the Romanian premiere of György Ligeti's Poème symphonique for 100 Metronomes, as part of the Musical Odyssey tour organized by the Klavier ART Association. She has taken part in national and international scientific colloquia, presenting papers on very diverse topics: Constantin Brăiloiu International Symposium - Târgu-Jiu, National Symposium Music, Science and Spirituality - Bucharest, International Conference Ligeti's Legacy in Retrospect - Cluj-Napoca, Interdisciplinary Colloquium Le temps - Strasbourg, National Symposium Music and Philosophy - Cluj-Napoca, National Colloquium of Musicology - Iași, Symposium 100 years of Romanian music - Târgu Mureș, Symposium Les sciences de la musique. Des nouveaux défis dans une société en mutation organised by SFM, SFE, SFAM, AFIM - Paris, International Conference The Science of Music. Excellence in Performance - Brașov, International Colloquium L'analyse et la description du timbre en musique organised by the ECLLA laboratory of the Jean Monnet University of Saint-Étienne, 10th European Congress of Music Analysis EuroMAC 10 - Moscow (online). Her published articles reflect her areas of interest: 20th century music, music analysis and the connection between music and mathematics.
„Muzica este pentru Timp ceea ce geometria este pentru Spațiu”
Relațiile duale muzică-arte vizuale, muzică-matematică și arte vizuale-matematică sunt suficient de evidente și acceptate. Dar este posibilă relația muzică-matematică-arte vizuale? Matila Ghyka ne sugerează că da. El afirmă că „Dacă arhitectura este muzică pietrificată sau înghețată, în același fel muzica este desen în timp” (The Geometry of Art and Life, 1977). În această lucrare ne-am propus să analizăm câteva creații ale lui György Ligeti din perspectiva conexiunii cu grafica lui Maurits Cornelis Escher ca sursă de inspirație filtrată prin gândirea componistică și sinestezia muzicianului.
Pe Ligeti l-a preocupat, printre altele, și ideea de a obține texturi muzicale dense continue. Compozitorul a reușit în limbajul muzical ceea ce matematic este imposibil. Căci în matematică, mulțimile discrete se definesc ca fiind mulțimi finite sau infinite numărabile. Prin opoziție, continuitatea se regăsește în calculul infinitezimal și în analiza matematică în general. Mai mult, în fizică, prin continuum se definește spațiul cvadri-dimensional. Paradoxul și iluzia sunt două trăsături comune ale artei lui Ligeti și cea a lui Escher, de aceea ele trebuiesc definite în calitate de concepte estetice.
Cele trei lucrări ale lui M.C. Escher - Metamorphosis I, II și III - prin jocul lor de imagini contrastante cromatic și orientate pe direcții opuse seduc prin subtilitatea transformărilor continue la care supune imaginile individuale. Expunerea circulară a celei din urmă creează și o iluzie de infinit.
Fascinanta Ascending and descending este o sublimare artistică a celebrei scări a lui Penrose. Urcarea sau coborârea perpetuă nu conduce nicăieri, nu putem determina începutul sau sfârșitul mișcării. Corectitudinea geometrică este contrazisă în mod paradoxal.
Poemul simfonic pentru 100 de metronoame este lucrarea-experiment ce fundamentează micropolifonia lui Ligeti. A urmat Continuum gândit în notă escheriană de transformare perpetuă a unor motive. Subtilitatea schimbărilor și viteza cu care se succed face dificilă percepția lor. Mai mult, iese în evidență o melodie iluzorie ce nu există în partitură. În studiile pentru pian, compozitorul transformă Continuum în tehnică de compoziție și realizează lucrări de virtuozitate precum Der Zauberlehrling. În Vertige și L’escalier du diable dilema sensului mișcării este, probabil, caracteristica cea mai marcantă și, involuntar, ne duce cu gândul la Escher și la Penrose.
György Ligeti metamorfozează sursele de inspirație extra-muzicale cu genialitate și ne conduce și pe noi într-un univers ireal și totuși posibil.
Pavel Puşcaş a studiat muzicologia în cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (1974-1978) şi la Weimar/R.D.G. (1977-78). A fost profesor la Deva, apoi la Târgu Mureş (1982-1990), unde a predat diverse discipline teoretice (armonie, contrapunct şi forme muzicale). Între 1982 şi 1990 a fost şeful Bibliotecii Muzicale şi de Artă din Târgu Mureş.
Din anul 1990 s-a alăturat corpului profesoral al Academiei de Muzică „Gh. Dima”, întâi ca lector (1990), devenind apoi conferenţiar (1994) şi profesor (2004).
Doctor în muzicologie (1997, aria: stilistică), a fost şeful catedrei de muzicologie în cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima”. Predă cursuri de muzicologie, estetică muzicală, stilistică şi forme, dar a ţinut de asemenea cursuri de estetică la alte instituţii de învăţământ superior din Cluj: Facultatea de Filosofie, Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”, Facultatea de Filologie. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi expert C.N.C.S.I.S. în cadrul Ministerului Educaţiei.
A scris studii şi articole pe teme diverse: muzicologie, stilistică, estetică muzicală şi acustică, prezentate în conferinţe naţionale (Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara) şi în străinătate, la Bergen, Budapesta, Atena, Frankfurt etc. A publicat Cristalizarea stilistică în arta muzicală, Inferenţe matematice în estetica muzicală, dar şi numeroase lucrări în volume colective.
Aria largă de interes pe care o demonstrează activitatea sa ştiinţifică îmbrăţişează teme din domenii diverse: acustică, filosofia culturii, matematică, retorică, semiotică şi muzicologie sistematică. Amalia Szűcs–Blănaru a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti și cursurile Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală, a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. A beneficiat de o bursă Erasmus la Universitatea din Strasbourg pentru un stagiu de cercetare în cadrul GREAM. În 2017 a susținut teza de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale „Sigismund Toduţă” a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Începând cu anul 2014 coordonează, alături de membrii Asociației Klavier ART, organizarea Festivalului Concurs Naţional Microcosmos muzical. Din 2016 este membră a SFAM (Société Française d'Analyse Musicale). În anul 2018 a publicat la Editura MediaMusica din Cluj-Napoca, cartea György Ligeti. O privire în universul sonor sau Matematici pe claviatură. În 2022 realizează prima audiție românească a Poemului simfonic pentru 100 de metronoame de György Ligeti în cadrul turneului Odisee muzicală organizat de Asociației Klavier ART.
The archetype of labyrinth has had a central role in the arts during the twentieth century. In fact, it has inspired writers, directors, painters and musicians. This happened also because it could represent life and the human condition. The composer György Ligeti worked a lot with this archetype. He was inspired by the Argentine writer Jorge Luis Borges (one of his favourite writers) who developed the concept of the labyrinth in his works. In one of his famous aphorisms, Borges stated: “There's no need to build a labyrinth when the entire universe is one”.
This paper takes into consideration two works by Ligeti written during the years 1967-1969: Lontano (1967) for orchestra and Ramifications for string orchestra (1968-69). It is well known how a cultural environment can have a type of influence on the work of an artist. Following this conception, these pieces will be analysed according to a Borgesian eye. In other words, it will be investigated how the archetype of the labyrinth can be seen in the structure and in the conception of the pieces, and how the technique of micropolyphony can give a “sonic representation” of a labyrinth itself. Moreover, it will be highlighted how it is not merely a transposition of the labyrinth in music, rather, how this brings to a new perception of musical time and harmony, as Ligeti himself explained.
Keywords: Ligeti, archetype, Labyrinth, analysis, contemporary composition
Federico Favali graduated in piano in Lucca and in musicology at the University of Bologna. He studied composition in Italy, United Kindgom, Argentina, and in the US.
The music of Federico Favali has received international acclaim, being performed worldwide by many remarkable ensembles, such as the Birmingham Contemporary Music Group and the Lontano Ensemble. His catalogue includes vocal music, an opera, solo instrument compositions and music for ensemble and orchestra.
In 2014 he received a commission from the Teatro del Giglio of Lucca for the chamber opera “The fall of the House of Usher”. In 2015 he was invited to the Daegu International Contemporary Music Festival (South Korea), and in 2016 to the Crosscurrents Festival (Birmingham, UK). In 2017 and in 2019 he conducted research at “Giorgio Cini” Foundation in Venice and in 2021 at the “Paul Sacher” Foundation in Basel.
He was awarded several prizes including “most notable personality” of the city of Lucca of the year 2014.
He is also an active musicologist as an independent researcher. Focusing primarily on analysis of contemporary music, his writings have been published by several sites and reviews. His fields of study are the music of György Ligeti and the relations between narratives structure in J.L.Borges and structures in contemporary music.
He is currently teaching at the Conservatorio “A. Vivaldi” of Alessandria and is working on a second PhD at the University of Hamburg.
Arhetipul labirintului a avut un rol central în arta secolului XX. De fapt, a fost o sursă de inspirație pentru scriitori, regizori, pictori și muzicieni. Acest aspect s-a datorat faptului că el putea reprezenta viața și condiția umană. Compozitorul György Ligeti a folosit intens acest arhetip. A fost inspirat de scriitorul argentinian Jorge Luis Borges (unul dintre scriitorii săi preferați), care a elaborat conceptul de labirint în operele sale. Într-un celebru aforism, Borges afirma: „Nu e nevoie să construiești un labirint când întregul univers este labirint.”
Această prezentare ia în considerare două lucrări de Ligeti, compuse între anii 1967-1969: Lontano (1967) pentru orchestră și Ramifications pentru orchestră de coarde (1968-9). Este bine știut că mediul cultural poate avea influență asupra operei unui artist. Pornind de la acest concept, cele două lucrări vor fi analizate printr-o prismă borgesiană. Cu alte cuvinte, se va cerceta felul în care poate fi văzut arhetipul labirintului în structura și conceperea acestor lucrări și cum poate tehnica micropolifoniei să creeze „o reprezentare sonoră” a unui labirint. Mai mult, se va scoate în evidență că nu este vorba doar de o transpunere a labirintului în muzică, ci că el conduce spre o nouă percepție a armoniei și timpului muzical, cum a explicat chiar Ligeti.
Cuvinte cheie: Ligeti, arhetip, labirint, analiză, compoziție contemporană
Federico Favali a absolvit pianul în Lucca și muzicologia la Universitatea din Bologna. A studiat compoziția în Italia, Regatul Unit, Argentina și SUA.
Muzica lui Federico Favali s-a bucurat de recunoaștere internațională, fiind cântată în toată lumea de multe ansambluri remarcabile, precum Birmingham Contemporary Music Group și Lontano Ensemble. Catalogul creației sale include muzică vocală, o operă, compoziții pentru instrument solo și muzică pentru ansambluri și orchestră.
În 2014, a compus pentru Teatro del Giglio din Lucca opera camerală „Prăbușirea casei Usher”. În 2015, a fost invitat la Festivalul Internațional de Muzică Contemporană de la Daegu (Coreea de Sud), iar în 2016, la Crosscurrents Festival (Birmingham, Regatul Unit). În 2017 și 2019, a efectuat muncă de cercetare la Fundația Giorgio Cini din Veneția, iar în 2021, la Fundația Paul Sacher din Basel.
A primit mai multe premii, inclusiv titlul de „personalitate remarcabilă” a orașului Lucca, în anul 2014.
Activează, de asemenea, ca muzicolog și cercetător independent. Axate cu precădere asupra analizei muzicii contemporane, lucrările sale au fost publicate de diverse site-uri și reviste. Domeniile sale de cercetare sunt muzica lui György Ligeti și relațiile dintre structura narativă din operele lui J.L. Borges și structurile din muzica contemporană.
Actualmente predă la Conservatorul ”A. Vivaldi” din Alessandria și lucrează la a doua teză de doctorat, la Universitatea din Hamburg.
György Ligeti regularly highlighted the links between his music and other arts, be it literature, painting, sculpture or architecture. He had a wide-ranging knowledge and appreciation of all them, and the early “jottings” stages of his sketches are full of cross-references to many styles, artists and specific works of art. Based on this it has been speculated that Ligeti may have been a synaesthete, that is, a person whose brain is hard-wired to create apparent perceptions in one sense in reaction to real perceptions in another. The best-known examples of these relate to colour perceptions triggering sound impressions or vice versa (as in the case of Messiaen); however, in principle synaesthetic links can occur between any two – or more – senses.
On the basis of Ligeti’s own descriptions of his multi-modal impressions, yet also his sketches of pieces such as Lontano, the Nonsense Madrigals and others, this paper will assess whether Ligeti can be regarded as a “real” synaesthete, or – if not – to what extent his multi-modal references are “just” associations of a rich, imaginative mind. Would a piece such as Coloana infinită have been conceived in a different way had Ligeti not known Constantin Brâncuși’s eponymous sculpture? Or did that knowledge provide “just” a convenient way to verbalise concepts Ligeti was thinking about in the abstract anyway? And to what extent does all this matter to today’s listeners who, in their vast majority, are not synaesthetes and may also not share Ligeti’s associations?
György Ligeti sublinia periodic legăturile dintre muzica sa și alte arte, fie literatura, pictura, sculptura sau arhitectura. Avea o vastă cunoaștere și apreciere a tuturor acestor arte, iar etapele de „însemnări” timpurii ale schițelor sale sunt pline de referințe la numeroase stiluri, artiști și lucrări de artă specifice. În baza acestor fapte, s-a speculat că Ligeti a fost un „sinestet”, adică o persoană al cărei creier este programat să creeze percepții aparente într-un anumit simț, ca reacție la percepțiile reale captate de alt simț. Cele mai cunoscute exemple sunt asociate cu percepția culorilor care provoacă impresii sonore sau viceversa (ca în cazul lui Messiaen); totuși, în principiu, legăturile sinestezice se pot produce între oricare două – sau mai multe – simțuri.
Pornind de la descrierile impresiilor sale multi-modale, făcute chiar de Ligeti, cât și de la schițele unor piese precum Lontano, Nonsense Madrigals și altele, această prezentare va analiza dacă Ligeti poate fi considerat un „adevărat” sinestet sau – dacă nu – până în ce măsură sunt referințele sale multi-modale „doar” asocieri ale unei minți complexe și pline de imaginație. Ar fi putut o lucrare precum Coloana infinită să fie concepută altfel dacă Ligeti nu ar fi cunoscut sculptura omonimă a lui Constantin Brâncuși? Sau au oferit acele cunoștințe „doar” un mod convenabil de a verbaliza concepte pe care Ligeti le gândea oricum în mod abstract? Și în ce măsură contează toate acestea pentru ascultătorii din prezent, care, în marea lor majoritate, nu sunt sinesteți și s-ar putea să nu împărtășească asocierile lui Ligeti?
Ligeti, who maintained that his dreams were “overcoloured” often used colourful, metaphorical discourse in the verbal descriptions of his works. They direct the audience towards the visual domain and spatial reveries: spider’s web, fabrics, clouds, labyrinths and mirror reflections. The visual layer of Ligeti’s compositional drafts was also extensive.
In my paper I will focus on the composer’s creative use of visual metaphors in his writings and programme notes. It includes the concrete, plastic description of sonic matter as well as the suggestive images of musical structure and its internal relations. The metaphors prove strikingly multifunctional as they can be interpreted in terms of fairy tale, intermedia relations between arts but also in terms of modern science.
Ligeti seemed perfectly aware of the structuring and explanatory power of visual and spatial metaphors. For this reason, in his case, these metaphors were not only used to stimulate the listener’s imagination, but also became the basis for arguments in polemics with the creative attitudes of other composers. They made it possible not only to convey, but also to justify, Ligeti’s aesthetic choices.
I will refer to the cognitive theory of metaphor in order to trace the process of metaphorical mapping and/or conceptual blending. I will also demonstrate how vivid metaphors reinforce or activate the axiological potential of seemingly abstract and neutral concepts.
Ewa Schreiber is Assistant Professor at the Department of Musicology of Adam Mickiewicz University in Poznań (Poland). She graduated in musicology and philosophy at Adam Mickiewicz University and defended her PhD in musicology. She also studied at Karl-Franzens-Universität Graz. Her main research interests are the aesthetics of music (the theory of tropes, such as irony and metaphor, applied to music and musicological discourse), sociology of music, and the musical thought of contemporary composers (György Ligeti, Witold Lutosławski, Helmut Lachenmann and Jonathan Harvey among others). In 2012 she published her monograph Muzyka i metafora. Koncepcje kompozytorskie Pierre'a Schaeffera, Raymonda Murraya Schafera i Gérarda Griseya [Music and Metaphor: The Compositional Thought of Pierre Schaeffer, Raymond Murray Schafer, and Gérard Grisey] (National Centre for Culture, Warsaw). From 2020, she is the editor-in-chief of the journal Res Facta Nova. Studies in Contemporary Music.
Ligeti, care afirma că visele sale erau „supracolorate”, folosea adesea un limbaj metaforic, colorat în descrierile verbale ale compozițiilor sale. Acestea îndreaptă publicul spre domeniul vizual și reverii spațiale: pânză de păianjen, texturi, nori, labirinturi și oglinzi. Stratul vizual al „ciornelor” componistice era, de asemenea, foarte vast.
În prezenta comunicare vom detalia folosirea creativă de către Ligeti a metaforelor în compozițiile sale și în notele explicative. Aceasta include descrierea concretă, plastică a textului sonor, cât și imagini sugestive ale structurii muzicale și ale relațiilor sale interne. Metaforele se dovedesc a fi impresionant de multifuncționale, putând fi interpretate în termeni de basm, ca relații intermedia între arte, dar și în termenii științei moderne.
Ligeti pare a fi perfect conștient de această structurare și de forța explicativă a metaforelor vizuale și spațiale. Din acest motiv, în cazul său, aceste metafore nu doar au fost folosite pentru a stimula imaginația ascultătorului, ci au devenit baza argumentelor în polemici cu atitudinile creative ale altor compozitori. Datorită lor a fost posibil nu doar a transmite, ci și a justifica alegerile estetice ale lui Ligeti.
Vom face referire la teoria cognitivă a metaforei pentru a trasa procesul cartografierii metaforice și/sau a îmbinărilor de concepte. Vom demonstra, de asemenea, cum reușesc metaforele bogate să consolideze sau să activeze potențialul axiologic al unor concepte aparent abstracte și neutre.
Cuvinte cheie: György Ligeti, scrierile compozitorilor contemporani, metafore vizuale, teoria cognitivă a metaforei
Ewa Schreiber este asistent universitar la catedra de muzicologie a Universității Adam Mickiewicz din Poznań (Polonia). A absolvit cursurile de muzicologie și filosofie la Universitatea Adam Mickiewicz și și-a susținut teza de doctorat în muzicologie. A studiat de asemenea la Karl-Franzens-Universität, în Graz. Principalele domenii de cercetare sunt estetica muzicală (teoria tropilor, cum ar fi ironia sau metafora, aplicată în muzică și discursul muzicologic), sociologia muzicii și gândirea muzicală a compozitorilor contemporani (György Ligeti, Witold Lutosławski, Helmut Lachenmann și Jonathan Harvey, printre alții). În 2012 a publicat monografia Muzyka i metafora. Koncepcje kompozytorskie Pierre'a Schaeffera, Raymonda Murraya Schafera i Gérarda Griseya [Muzică și metaforă: Gândirea componistică a lui Pierre Schaeffer, Raymond Murray Schafer și Gérard Grisey] (Centrul Național de Cultură, Varșovia). Din 2020, este redactor-șef al revistei Res Facta Nova. Studii de muzică contemporană.
György Ligeti’s birth centenary is an inspiring point in time to review and rethink his overall impact on artistic production in general. In Croatia, Ligeti’s work seems to be well represented in concert halls, particularly thanks to his continuous presence in the programmes of the Music Biennale Zagreb since its first edition in May 1961. The influence of the newly established international New Music festival, which has been held regularly since then, by far exceeded the boundaries of music, both within the festival programme itself and outside it. Art historians emphasize the encouraging role of the Music Biennale for the visual artists of the time, as well as the events such as the exhibition Nove tendencije (New Tendencies), held in Zagreb in the fall of the same year, that actually represented the foundation of an international artistic movement under the same name. The Music Biennale Zagreb initiated systematic cooperation with the Darmstadt International Summer Courses, where several then young, today notable Croatian composers encountered Ligeti and learned from him. It is not surprising that Ligeti’s work soon became a part of the academic curricula, equally in compositional, theoretical, and performance studies.
Considering the interdisciplinary overarching theme of the conference, the presentation will outline the reception of Ligeti and his compositional output within the Music Biennale Zagreb and in Croatian art in general. Some features of Ligeti’s music and theory, such as spatiality and phonological aspects of spoken text, will be given special attention and brought into connection with Croatian composers that worked with and learned from Ligeti in Darmstadt. The recollections of one of them, the composer, writer, and pianist Dubravko Detoni (1937) will portray Ligeti as a lecturer and a teacher. Finally, the continuing impact of Ligeti’s work on Croatian visual art will be illustrated by the works of the multimedia artist Damir Očko (1977), whose art and creative considerations are largely influenced by the works of composers and music theorists such as Ligeti.
Keywords: Ligeti, Croatia, music, spatiality, visual art, music theory
Sanja Kiš Žuvela is an Assistant Professor of Musicology and Vice Dean for Study Programmes and Lifelong Learning at the University of Zagreb - Academy of Music. Born in Zagreb, she graduated from her hometown university with an MA Degree in Music Theory and an MSc Degree in Musicology. She received her PhD in Interdisciplinary Humanities from the University of Split.
Sanja Kiš Žuvela teaches Methodology of Music Analysis, Music of the 20th and 21st Century and Psychology of Music at the Department of Musicology of her home institution. Her principal research interests include the analysis of music of the current and past century, music perception and cognition, relationships between music and visual arts, music and language, cognitive linguistics and issues of contemporary musical terminology. From 2014 till 2018 she participated in the national research project CONMUSTERM – Problem of Basic Contemporary Musical Terminology in Croatia under the auspices of the Croatian Science Foundation. She is the author of several dozens of academic papers which include a book, The Golden Section and the Fibonacci Sequence in 20th Century Music (Zagreb 2011).
Centenarul nașterii lui György Ligeti este un însuflețitor moment în timp pentru a analiza și regândi impactul său asupra producției artistice în general. În Croația, opera lui Ligeti pare să fie bine reprezentată în sălile de concert, mai ales datorită prezenței sale continue în programele Bienalei Muzicale de la Zagreb, de la prima sa ediție, în mai 1961. Influența nou-înființatului festival internațional de muzică nouă, care are loc cu regularitate de atunci, a depășit cu mult granițele muzicii, atât în cadrul programului festivalului, cât și în afara lui. Istoricii de artă pun accent pe rolul încurajator al Bienalei Muzicale pentru artiștii plastici din acea vreme, dar și al evenimentelor precum expoziția Nove tendencije (Noi tendințe), organizată la Zagreb în toamna aceluiași an și care a reprezentat temelia unui curent artistic internațional omonim. Bienala Muzicală de la Zagreb a inițiat colaborări sistematice cu Cursurile internaționale de vară de la Darmstadt, unde câțiva dintre compozitorii croați importanți, pe atunci niște tineri, l-au întâlnit pe Ligeti și au învățat de la el. Nu e surprinzător că opera lui Ligeti a intrat curând în programa academică, atât la studiile de interpretare muzicală, cât și la cele teoretice și de compoziție.
Considerând tema interdisciplinară a conferinței, prezentarea va sublinia primirea lui Ligeti și a compozițiilor sale în cadrul Bienalei Muzicale de la Zagreb și în arta croată în general. Unor elemente ale muzicii și teoriei lui Ligeti, precum spațialitatea și aspectele fonologice ale textului vorbit, li se va acorda o atenție specială și vor fi asociate cu compozitorii croați care au lucrat cu Ligeti și au învățat de la el, la Darmstadt. Amintirile unuia dintre ei, compozitorul, scriitorul și pianistul Dubravko Detoni (1937), vor reda portretul lui Ligeti ca vorbitor și profesor. În final, impactul continuu al operei lui Ligeti asupra artei vizuale croate va fi ilustrat de lucrările artistului multimedia Damir Očko (1977), a cărui artă și considerente creative sunt în mare parte influențate de operele unor compozitori și teoreticieni precum Ligeti.
Cuvinte cheie: Ligeti, Croația, muzică, spațialitate, artă vizuală, teoria muzicii
Sanja Kiš Žuvela este asistent la catedra de muzicologie și vice-decan al Programelor de studiu de tip ”Lifelong Learning” la Academia de Muzică a Universității din Zagreb. Născută la Zagreb, a absolvit cursurile universității din orașul natal, cu diplomă de masterat în teoria muzicii și diplomă de masterat în muzicologie. A primit diploma de doctor în Științe Umaniste Interdisciplinare de la Universitatea din Split.
I propose an overview of some of the defining aspects of Ștefan Niculescu's composition, some of which link him to his much better known contemporary on the world stage, György Ligeti. The musical affinities between the two evolved into a steadfast friendship, reflected in a recently published correspondence that is becoming significant for slices of recent musical history. I do not intend a comparison or an analytical parallel between the compositions of the two: the focus will fall on Niculescu’s musical sources, with some signs of his and Ligeti’s compatibility. Niculescu's heterophony versus Ligeti's micropolyphony, the impulses both received from mathematics, linguistics, the natural sciences, as well as the search (since the 1980s) for a new diatonic that would configure an alternative system to serialism, can be examined accordingly. It is also not uninteresting that both composers are convinced that they belong neither to the avant-garde nor to postmodernism, but consistently follow modernism.
Propunem o privire asupra câtorva aspecte definitorii ale compozițiilor lui Ștefan Niculescu, unele dintre acestea îl leagă de mai cunoscutul său contemporan al scenei mondiale, György Ligeti. Afinitățile dintre cei doi au condus spre o prietenie trainică, reflectată în corespondența lor recent publicată, care devine semnificativă pentru părți ale istoriei muzicii recente. Nu ne propunem să facem o comparație sau o paralelă analitică între lucrările lor; accentul va fi pus pe sursele lui Niculescu, cu unele indicii asupra compatibilității dintre cei doi muzicieni. Heterofonia lui Niculescu versus micropolifonia lui Ligeti, impulsul pe care amândoi l-au primit din sfera matematicii, a lingvisticii, a științelor naturale, dar totodată căutarea unei noi diatonii (începând cu anii ’80), care să constituie un sistem alternativ pentru serialism, toate acestea vor fi studiate în mod corespunzător. Nu este lipsit de interes să arătăm că ambii compozitori erau convinși de faptul că nu aparțin nici avangardei, nici postmodernismului, ci că se înscriu pe o linie a modernismlui.
Cuvinte cheie: Ștefan Niculescu, György Ligeti, heterofonie, micropolifonie, corespondență inedită
Widely celebrated as the most iconic Romanian artist in the realm of the fine arts, Brâncuși and his works had a strong impact on his composer colleagues. Constantly searching for the essential archaic sense, he produced a unique modern art that triggered the so-called ”Brâncuși effect” in music. The Endless Column, located in Târgu Jiu, is a masterpiece of great subtlety and ingenuity, and it inspired equally masterful musical responses, such as the piece for symphonic orchestra by Tiberiu Olah (1962), Piano Etudes nos. 14, 14a by György Ligeti (Book 2, 1988-1994), and the "Study for the 'Infinite column'" for ensemble by Corneliu Dan Georgescu (2008).
Composed decades apart, these pieces represent three lenses through which the monument may be contemplated, revealing distinct features of the same object. Although the compositional techniques differ, as do the sonorous outcomes (freeze-frame image or rendition of the ascension movement), one common trait emerges: the Endless Column (”negation of the labyrinth” as defined by Brâncuși himself) provides each piece with a spatial vector that music lacks by definition, as well as a strong visual narrative.
Bianca Ţiplea Temeş is a musicologist and Reader at Gh. Dima Music Academy. She has earned two doctorates from both the University of Music in Bucharest (2002) and the Universidad de Oviedo, Spain (2015). She also holds a degree in business management (M.B.A. granted by Babeş-Bolyai University), combining her academic career with her post at the Transylvania Philharmonic, where she was head of the Artistic Department.
Her books have been published in Romania, co-edited with Nicholas Cook, William Kinderman, Kofi Agawu, Jim Samson, the most recent being Transylvanian Tributes to Ligeti. Thanatos in Contemporary Music, from the Tragic to the Grotesque, edited with Hermann Danuser (2022).
Her articles have appeared in leading journals in Romania and abroad, she has participated in many conferences organised by the University of Cambridge, Universität der Künste Berlin, Université Paris-Sorbonne, IRCAM Paris, Conservatorio di Musica Santa Cecilia Rome, University of Chicago, City University of New York, among others. Since 2010 she has been visiting professor at various institutions: Universidad de Oviedo, Istituto Mascagni in Livorno, Paderewski Music Academy in Poznań, University College Dublin, Universidad Complutense in Madrid, University of Montevallo - Alabama (U.S.A.), Zagreb Music Academy, Universidad Nacional de Colombia - Bogotá and University of Heidelberg.
She has been awarded several Erasmus grants to study at the University of Cambridge/U.K. (where she was also Visiting Scholar in March, 2017), obtained three DAAD Scholarships in Berlin, Hamburg and Heidelberg, and received a research grant from the Paul Sacher Foundation, where she explored the Ligeti collection. In 2016 she became the founder and the director of the “Ligeti Festival Transylvania”.
Recunoscut drept unul dintre artiștii români cei mai reprezentativi, Brâncuși cu ale sale lucrări a avut un puternic impact asupra confraților muzicieni. Aflat în căutare constantă a sensului arhaic, el a creat o artă modernă unică ce a declanșat așa-numitul ”efect Brâncuși” în muzică. Ridicată la Târgu Jiu, Coloana infinită este o capodoperă de mare subtilitate și ingeniozitate, care a inspirat replici sonore tot atât de valoroase, precum piesa pentru orchestră simfonică de Tiberiu Olah (1962), Studiile pentru pian nr. 14, 14a de György Ligeti (Caietul 2, 1988-1994) și "Studiu la Coloana infinită" pentru ansamblu instrumental de Corneliu Dan Georgescu (2008).
Compuse la distanță de câteva decenii, aceste lucrări se impun ca trei filtre prin care monumentul poate fi contemplat, punând în lumină trăsături distincte ale aceluiași obiect. Deși tehnicile de compoziție sunt diferite, ca de altfel și rezultatul sonor (imagini de tip ”stop-cadru” sau redare a mișcării ascensionale), o trăsătură comună iese în evidență: Coloana infintă (”negare a labirintului”, după cum o definea Brâncuși însuși) imprimă fiecărei piese un vector spațial care muzicii îi lipsește prin definiție, și totodată o pronunțată calitate narativă, de esență vizuală.
Cuvinte cheie: ”Efectul Brâncuși”, Ligeti, muzică românească
Bianca Ţiplea Temeş este muzicolog şi conferenţiar univ. dr. la Academia Națională de Muzică „Gh. Dima”. A obţinut două titluri de doctor, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (2002) şi la Universidad de Oviedo, Spania (2015). Având o dublă specializare, în muzicologie şi management (Master, la Universitatea Babeş-Bolyai), ea a îmbinat cariera academică cu activitatea sa din cadrul Filarmonicii de Stat „Transilvania“, unde a ocupat postul de Şef al Departamentului Artistic.
A publicat cărţi în România, editate împreună cu Nicholas Cook, William Kinderman, Kofi Agawu, Jim Samson, cea mai recentă fiind Transylvanian Tributes to Ligeti Thanatos in Contemporary Music, from the Tragic to the Grotesque, editată cu Hermann Danuser (2022). Studiile şi articolele sale au apărut în reviste din țară și străinătate, a participat la numeroase conferințe organizate de către University of Cambridge, Universität der Künste Berlin, Université Paris-Sorbonne, IRCAM Paris, Conservatorio di Musica „Santa Cecilia“ Roma, University of Chicago, City University of New York, printre altele. Din 2010 este profesor invitat la anumite instituții din străinătate: Universitatea din Oviedo, Institutul „P. Mascagni“ din Livorno, Academia de Muzică „Paderewski“ din Poznań, University College Dublin, Universidad Complutense din Madrid University of Montevallo - Alabama (S.U.A.), Academia de Muzică din Zagreb, Universidad Nacional de Colombia - Bogotá, Universität Heidelberg.
The Zagreb-based weekly magazine “for education and entertainment” Vienac was published between 1869 and 1903 as the most important and influential literary and cultural newspaper of its time in Croatia. It was edited by a dozen of outstanding intellectuals, and it was published every Saturday, i.e. yearly in 52 issues, encompassing some 900 pages per year, which gives a total of more than 30,000 pages. Beside regular columns on belles lettres (poems, novels, dramas, short stories, feuilletons, etc.), it also published illustrations, including portraits of outstanding personalities, both national and international. In 19 of the 34 yearly editions, portraits of musicians were published in the form of photos or drawings, 41 in all. Among them were 14 foreign and 27 domestic musicians. Statistically viewed, among foreign musicians there were pictorial presentations of 12 composers (Brahms, Chopin, Dvořák, Gounod, Glinka, Jenko, Mascagni, Saint-Saëns, Smetana, Stanković, Tchaikovsky, Wagner) and two performers (Čelansky, Slavjanski). Among Croatian musicians, 27 in all, photos or drawings were published of nine composers, 15 singers, two theoreticians, one conductor and one instrumentalist. The most peculiar feature is the fact that among singers, 14 out of 15 were Croatian female, mostly opera singers, thus forming the most numerous group of presented musicians. In most cases pictorial presentations were accompanied by texts explaining the importance of single personalities, thus offering the reasons for their inclusion. These texts and pictures often formed the basis for future music-historical accounts on individual Croatian musicians of the late 19th- and early 20th-centuries. In addition, a very limited number of scores by domestic composers was also published.
The paper will especially discuss the specific features of the musicians’ portraits concerning their forms and techniques, quality and provenience, as well as the editorial strategy of their publication.
In order to explain how these combinations of pictorial presentation and texts on single musicians served “for education and entertainment” one should try to conceptualize the phenomena under consideration. It has been stated by Croatian historians of culture that Vienac was intended to “disseminate and infiltrate national and identifying ideas in broader social strata” in the typical manner of “19th-century romanticized interpretations of Horace’s syntagma of ‘prodesse et delectare’.” However, it should be pointed out that these ‘broader social strata’ were in fact members of the growing middle class in a nation of 3,5 million in which, in 1914, only 12% were living in settlements (towns and townships) with more than 10,000 inhabitants.
Revista săptămânală „de educație și divertisment” Vienac, din Zagreb, a fost publicată între 1869 și 1903, fiind cea mai importantă și influentă publicație literară și culturală a acelei epoci în Croația. A fost editată de zeci de intelectuali de marcă și apărea în fiecare sâmbătă – anual, în 52 de ediții – însumând circa 900 de pagini pe an. În total, peste 30.000 de pagini. Pe lângă rubricile obișnuite despre belles lettres (poezii, romane, drame, nuvele, romane-foileton etc.), se publicau de asemenea ilustrații, inclusiv portrete ale personalităților de marcă, atât naționale, cât și internaționale. În 19 dintre cele 34 de ediții anuale s-au publicat portrete ale muzicienilor sub formă de fotografii sau schițe, în total 41. Printre ei erau 14 muzicieni străini și 27 croați. Statistic vorbind, dintre muzicienii străini au fost reprezentați fotografic 12 compozitori (Brahms, Chopin, Dvořák, Gounod, Glinka, Jenko, Mascagni, Saint-Saëns, Smetana, Stanković, Ceaikovski, Wagner) și doi interpreți (Čelansky, Slavjanski). Dintre muzicienii croați, 27 în total, s-au publicat fotografii sau ilustrații cu nouă compozitori, 15 cântăreți, doi teoreticieni, un dirijor și un instrumentist. Cea mai deosebită trăsătură este faptul că, dintre cântăreți, 14 din 15 erau femei croate, în mare parte cântărețe de operă, formând așadar cel mai numeros grup dintre muzicienii prezentați. În cele mai multe cazuri, portretele erau însoțite de texte ce explicau importanța fiecărei personalități, oferind astfel motivele pentru care au fost incluse în revistă. Aceste texte și portrete formau adesea baza pentru informări muzical-istorice despre muzicienii croați ai sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. În plus, s-au publicat și un număr foarte restrâns de partituri ale unor compozitori croați.
Lucrarea va discuta în special trăsăturile specifice ale portretelor muzicienilor referitor la formele și tehnicile lor, la calitate și proveniență, cât și la strategia editorială a publicării acestora.
Pentru a explica felul în care aceste combinații de portrete și texte despre anumiți muzicieni au fost de folos în „educație și divertisment”, ar trebui să încercăm să elaborăm conceptul acestui fenomen. Istoricii culturii croate au afirmat că scopul revistei Vienac era să „disemineze și să infiltreze idei naționale și de identitate în păturile sociale largi”, în maniera tipică a „interpretărilor romanțate, tipice secolului al XIX-lea, ale sintagmei lui Horațiu, ”prodesse et delectare”. Totuși, trebuie afirmat că aceste „pături sociale largi” erau de fapt membri ai clasei de mijloc dintr-o țară cu 3,5 milioane de oameni, în care, în 1914, doar 12% locuiau în așezări (orașe și comune) cu peste 10.000 de locuitori.
Cuvinte cheie: Zagreb, revista Vienac, portrete ale muzicienilor, secolele XIX-XX, identitate națională
Bruno Bjelinski (Triest, 1 November 1909 – Silba, 3 September 1992), a lawyer, prolific composer, and professor of counterpoint and polyphonic composition at the Zagreb Music Academy from 1945 to 1977, was throughout his active years present at many meetings and festivals of contemporary music. One of them was highly important, especially during the communist era, as an international meeting point of composers and musicians: the Zagreb Music Biennale of contemporary music (since 1961). Two local annual festivals were also organized as well: the Festival of Yugoslav Music, held in the touristic town of Opatija, and the Days of Croatian Music in Zagreb. Bjelinski’s music was performed in all these festivals and he gladly attended the concerts.
A special testimony to these musical meetings is a booklet, edited by the composer himself, entitled Divertimento 1952 – 1981. There, a collection of sketches, even caricatures, of his contemporaries – musicians and composers – is presented, without many words, sporadically including their signatures, names, dates. These 74 sketches, a specific type of ego-document, testify to the panorama of contemporary musicians, present on various concerts and festivals, their coming together with Bjelinski, as well as Bjelinski’s talent and skill in observation and drawing. The paper will contain an analysis of the given material, observed from various points of view, put into the context of Bjelinski’s biographical layout.
Vjera Katalinić studied in Zagreb (musicology, violin; BA and MA in musicology), PhD in musicology (Universität Wien, with Theophil Antonicek); DAAD scholarship in Berlin (Freie Universität, with Rudolf Stephan); scientific advisor and director at the Institute for the History of Croatian Literature, Theatre and Music, Croatian Academy of Sciences and Arts in Zagreb; full professor at the University of Zagreb, Music Academy, president of the Croatian Musicological Society (2007-2013; 2019-present day). Fields of interest: musical culture in the 18th and 19th centuries, the mobility of music and musicians and their networks; music archives in Croatia. Leader of the HERA project “Music Migrations in the Early Modern Age” (MusMig, 2013-2016); leader of the Croatian Research Foundation project “Networking through Music: Changes of Paradigms in the «Long 19th Century»” (NETMUS19, 2017-2021), currently researcher on the CRF project “Institutionalization of Modern Bourgeois Musical Culture in the 19th century in Civil Croatia and Military Border” (2021-2025). She published four books, some 230 articles; (co-)edited 10 proceedings as well as 8 music scores.
Bruno Bjelinski (1 noiembrie 1909, Triest – 3 septembrie 1992, Silba), avocat, compozitor prolific și profesor de contrapunct și compoziție polifonică la Academia de Muzică din Zagreb, din 1945 până în 1977, a participat, în anii săi de activitate, la multe simpozioane și festivaluri de muzică contemporană. Unul dintre ele era foarte important, mai ales în perioada comunistă, ca punct internațional de întâlnire pentru compozitori și muzicieni: Bienala Muzicală de la Zagreb, pe tema muzicii contemporane (din 1961). Se organizau de asemenea și două festivaluri anuale locale: Festivalul Muzicii Iugoslave, în orașul turistic Opatija, și Zilele Muzicii Croate, la Zagreb. Muzica lui Bjelinski s-a cântat la toate aceste festivaluri, iar el participa bucuros la concerte.
Mărturie deosebită a acestor întâlniri muzicale stă o broșură, editată chiar de compozitor, intitulată Divertimento 1952-1981. În broșură se prezintă o colecție de schițe, chiar caricaturi, ale contemporanilor săi, muzicieni și compozitori, fără prea multe cuvinte, incluzând sporadic semnăturile lor, nume și date. Aceste 74 de schițe, un tip special de ego-document, ilustrează atât panorama muzicienilor contemporani, prezenți la diverse concerte și festivaluri, reunindu-se cu Bjelinski, cât și talentul și iscusința lui Bjelinski ca observator și desenator. Lucrarea conține o analiză a materialului dat, abordat din diverse perspective, pus în contextul biografiei lui Bjelinski.
Cuvinte cheie: Bruno Bjelinski, compozitor, muzicieni, schițe
With some four hundred musical compositions and around three hundred paintings, Lithuanian Mikalojus Konstantinas Čiurlionis (1875-1911) rightly represents a unique case by virtue of his indefinably unique artistic identity. Whether he can be categorised as a symbolist, impressionist or abstractionist, all three work as typological attributes, Čiurlionis is acknowledged in his double hypostases as painter and composer. Syncretism would probably be the most appropriate term, since the music narrates imagistic content and the paintings are structured as emulations of organized sonority. His entire oeuvre could also be understood as a cumulative peak expression of a genealogical lineage relevant to European culture. But also as a solution to the problem of referentiality, which in his art has found a biunivocal, syncretic solution. Beginning with transcendental referentiality (the Middle Ages and the Renaissance), continuing through the referentiality of the affekts (the Baroque) and culminating in the programmatic (finding a conceptual finality in Romanticism), the problem of the meanings of music has been a constant issue for several generations of composers. Čiurlionis's synesthetic solution, however, consisted in recourse to archetypal meanings, the only ones capable of organising the heterogeneity of highly differentiated artistic means (in terms of matter, technique and method) into a set of organic-converging elements. Without avant-garde or experimentalist ostentation, his musical thinking and especially the solutions achieved in the hundreds of works remain relevant and viable for the artistic thinking of the present.
Keywords: synesthesia, impressionism, programmatic music, visual texturality, picturality, archetype
Oleg Garaz is a teacher at the National Academy of Music „Gh. Dima” in Cluj-Napoca. He was born in Soroca, in the Republic of Moldova, studied at the „Ștefan Neaga” High School of Music in Chisinau, at the „Gavriil Muzicescu” Conservatory in Chisinau, and then at the „Gheorghe Dima” Academy of Music in Cluj-Napoca, obtaining his doctorate in 2013 at the National University of Music Bucharest, with the thesis entitled The Canon of European Music in Postmodernity. He has published numerous books (13): Musical Contraideologies (2003), Musical Poetics in Conversations (2003), Musiconautical (2007), Territory (2007), Music and the Syncretic Meaning of Nostalgia (2011), Musicology Exercises (2014), The Canon of European Music. Ideas, Hypotheses, Images (2015), Genres of Music: The Idea of an Archetypal Anthropology (2016), Being and Tempo: On Music and Other Demons (2019), From Tannhäuser to Aida (2021), Treatise on Reading Vocal and Instrumental Scores (2022), Tools of Musicology (2022), Cioran and the Music of the Natural Elements (2022). His analytical studies (over 30) appeared in the magazines Muzica (Bucharest), Studia U.B.B. Musica (Cluj-Napoca), Musicology Papers (Cluj-Napoca) etc. with themes related to the history of music, stylistics and musical forms, issues of postmodern music.
He gave lectures on musical aesthetics, the history and aesthetics of jazz, as well as musical genres. He has published numerous articles (over 400, music criticism, essays, interviews) in Tribuna, Kronica, Steaua, Balkon, Echinox, Caietele Echinox, Transylvanian Review (Cluj-Napoca), Aurora (Oradea), Astra (Brașov), Literatorul (Bucharest ), Vatra (Târgu-Mureș), Literature and art, Bessarabia, Contrafort (Chisinau). His presence in the mass media materialized in cycles of thematic shows, interviews, debates at local and national Radio-TV stations. For his work, he was awarded the Writers' Union Debut Award (Cluj, 2003), the Pavel Dan Prize of the Writers' Union (2007), Muzica magazine (2016). Since 1998 he is a Member of the Romanian Union of Composers and Musicologists.
Cu aproximativ patru sute de compoziții muzicale și în jur de trei sute de picturi, lituanianul Mikalojus Konstantinas Čiurlionis (1875-1911) reprezintă, pe bună dreptate, un caz unic sub aspectul identității sale artistice indefinibile univoc. Putând fi catalogat ca simbolist, impresionist sau abstracționist, toate trei categoriile fiind slabe ca atributori tipologici, Čiurlionis se legitimează în dubla ipostază de pictor și compozitor. Sincretismul ar fi, probabil, cel mai potrivit termen, deoarece muzica narează conținuturi imagistice, iar tablourile sunt structurate ca emulări ale sonorității organizate. De asemenea, întreaga lui creație ar putea fi înțeleasă și drept o expresie cumulativă de vârf a unui traseu genealogic relevant în planul culturii europene. Dar și drept o soluție pentru problema referențialității, care în arta lui și-a găsit o soluționare biunivocă, una sincretică. Începând cu referențialitatea transcendentală (Evul Mediu și Renașterea), continuând prin referențialitatea afectelor (Barocul) și culminând cu cea programatică (găsindu-și o finalitate conceptuală în Romantism), problema sensurilor muzicii a reprezentat o problemă constantă pentru mai multe generații de compozitori. Soluția sinestezică a lui Čiurlionis a constat în recursul la sensurile arhetipale, singurele capabile să organizeze eterogenitatea mijloacelor artistice puternic diferențiate (ca materie, tehnică și metodă) într-un ansamblu de elemente organic-convergente. Fără ostentație avangardistă sau experimentalistă, gândirea muzicală și în special soluțiile propuse în sutele de lucrări își păstrează actualitatea și viabilitatea pentru gândirea artistică a prezentului.
Cuvinte cheie: sinestezie, impresionism, programatism, texturalitate vizuală, picturalitate, arhetip
Oleg Garaz este cadru didactic la Academia Națională de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj Napoca. S-a născut la Soroca, în Republica Moldova, a studiat la Liceul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, la Conservatorul „Gavriil Muzicescu” din Chișinău, iar apoi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, obținând în 2013 doctoratul la Universitatea Națională de Muzică București, cu teza intitulată Canonul muzicii europene în postmodernitate. A publicat numeroase cărți (13): Contraideologii muzicale (2003), Poetica muzicală în convorbiri (2003), Muziconautice (2007), Territoria (2007), Muzica și sensul sincretic al nostalgiei (2011), Exerciții de muzicologie (2014), Canonul muzicii europene. Idei, Ipoteze, Imagini (2015), Genurile muzicii: ideea unei antropologii arhetipale (2016), Ființă și tempo: despre muzică și alți demoni (2019), De la Tannhäuser la Aida (2021), Tratat de citire partituri vocale și instrumentale (2022), Uneltele muzicologiei (2022), Cioran și muzica elementelor naturale (2022). Studiile sale analitice (peste 30) au apărut în revistele Muzica (București), Studia U.B.B. Musica (Cluj-Napoca), Musicology Papers (Cluj-Napoca) ș.a., cu teme referitoare la istoria muzicii, stilistică și formele muzicale, problemele muzicii postmoderne.
In Hungary, it was only in the 1970s that the tragic experience of the Holocaust was first addressed in art. Not only in literature - as the novel Sorstalanság (Fatelessness) by Nobel Prize winner Imre Kertész indicates - but also in music arose the need to deal with the subject. In my lecture, I will present some of these works, with a special emphasis on the poems of Holocaust victim Miklós Radnóti and the compositions by Holocaust survivor György Kósa (1897-1984). Kósa achieved his greatest success with his cantata Todesfuge (1977), a work on the poem by Paul Celan, which, with its innovative expressiveness, influenced the thinking of many Hungarian composers, including György Kurtág.
Keywords: Holocaust-reception, music and poetry, Hungary Anna Dalos studied musicology at the Ferenc Liszt Academy of Music, Budapest. Winner of the ‘Lendület Grant’ of the Hungarian Academy of Sciences, she is head of the Archives and Research Group for 20th-21st century Hungarian Music at the Institute for Musicology RCH. Her research is focused on 20th century Hungarian music. Her recent monograph on Zoltán Kodály was published by the prestigious University of California Press in 2020. She became a Doctor of the Hungarian Academy of Sciences in 2021 with a monograph on the history of Hungarian composition between 1956 and 1989.
În Ungaria, tragica experiență a Holocaustului a fost abordată pentru prima dată în artă abia în anii 1970. Nu doar în literatură – așa cum indică romanul Sorstalanság (Fără destin) al lui Imre Kertész, laureat cu premiul Nobel – dar și în muzică a apărut nevoia de a trata acest subiect. Lucrarea va prezenta unele dintre aceste piese, scoțând în evidență poeziile lui Miklós Radnóti, victimă a Holocaustului, și compozițiile lui György Kósa (1897-1984), supraviețuitor al Holocaustului. Kósa a obținut cel mai mare succes cu cantata sa, Todesfuge (1977), o lucrare după o poezie de Paul Celan, care, prin expresivitatea sa inovatoare, a influențat gândirea multor compozitori maghiari, printre care și György Kurtág.
Cuvinte cheie: Receptarea Holocaustului, muzică și poezie, Ungaria
Anna Dalos a studiat muzicologia la Academia de Muzică Franz List, la Budapesta. Câștigătoare a bursei ‘Lendület’ a Academiei Maghiare de Științe, este directorul Grupului de arhivă și cercetare pentru muzica maghiară a secolelor XX-XXI la Institutul de Muzicologie al Centrului de Cercetare a Științelor Umaniste. Cercetările sale s-au concentrat asupra muzicii maghiare din secolul XX. Recenta monografie despre Zoltán Kodály a fost publicată de prestigioasa editură University of California Press în 2020. A devenit doctor al Academiei Maghiare de Științe în 2021, cu o monografie despre istoria compozițiilor maghiare dintre 1956 și 1989.
Bartók was thoroughly musical. It seems, particularly in his later years, that he had little interest in the fine arts. It might be somewhat disappointing that according to a passage in his “Harvard Lectures” (1943) he seems to have been somewhat sceptical about the high artistic value of the constructivist art of a Piet Mondrian. Still, in his youth he did visit art exhibitions and was considered allied with some modernist movements in Hungary, especially the group “The Eight,” to whose exhibition in 1911 he even contributed by performing at the opening ceremony. The art of the French impressionists seem to have exerted a particularly great influence on him and possibly on his aesthetics, too. The title of one of his most emblematic piano set from 1926, the period of his stylistic renewal, Im Freien / Szabadban / En plein air / Out of Doors seems to decidedly refer to the revolutionary movement in the fine arts. The paper will look at different compositions by Bartók (from Seven Sketches and “In full flower” from Two Pictures to pieces such as “Barcarolla” from Out of Doors or “Boating” from Mikrokosmos) to consider the significance of a possible direct inspiration from the art of the impressionists. The paper might have some relevance at a Ligeti conference not only because of Bartók’s decisive significance for understanding Ligeti but also because of Ligeti’s own interest in artists linked to the impressionists, especially Cézanne, as testified in Ligeti’s “Balzan” speech published under the title “Rhapsodische, unausgewogene Gedanken über Musik, besonders über meine eigene Kompositionen” (1991/1993).
László Vikárius is head of the Budapest Bartók Archives and editor-in-chief of the Béla Bartók Complete Critical Edition, founded by László Somfai. Together with Vera Lampert, he edited the first published volume of the series, For Children: Early Version and Revised Version (2016). He is also professor of music and PhD programme director in musicology at the Liszt Ferenc Academy of Music (now state university) in Budapest. His main field of research is source study, style analysis and reception history. He has published scholarly articles in English, German and Hungarian and has regularly attended conferences in Hungary and abroad, as well as curating exhibitions on Bartók. He also edited, with commentary, the facsimile of the earliest surviving autograph score of Bartók’s opera Duke Bluebeard’s Castle (2006).
Bartók era muzical prin excelență. Mai cu seamă în ultima perioadă a vieții, se pare că el manifesta prea puțin interes față de artele frumoase. Poate fi oarecum dezamăgitor că, potrivit unor fragmente din volumul său, Harvard Lectures (1943), pare a fi oarecum sceptic în privința înaltei valori artistice a artei constructiviste a lui Piet Mondrian. Totuși, în tinerețea sa, a vizitat expoziții de artă și a fost considerat aliat al unor curente moderniste din Ungaria, mai ales al ”grupului celor opt”, la a cărui expoziție din 1911 a contribuit, cântând la vernisaj. Arta impresioniștilor francezi pare să fi avut o mare influență asupra sa și, posibil, asupra esteticii sale. Titlul unuia dintre emblematicele sale cicluri pentru pian din 1926, perioada reînnoirii sale stilistice, Im Freien / Szabadban / En plein air / Out of Doors (În aer liber) pare să se refere clar la mișcarea revoluționară din domeniul artelor. Lucrarea va analiza diferite compoziții semnate de către Bartók (de la Șapte schițe și „În plină floare” din Două imagini, la piese precum „Barcarolla” din ciclul În aer liber sau „Plimbare cu barca” din Mikrokosmos), pentru a stabili semnificația unei posibile inspirații direct din arta impresioniștilor. Lucrarea s-ar putea să aibă relevanță la o conferință dedicată lui Ligeti nu doar datorită importanței cruciale a lui Bartók pentru înțelegerea lui Ligeti, ci și datorită interesului lui Ligeti față de artiști asociați impresioniștilor, mai ales Cézanne, așa cum reiese din discursul lui Ligeti la premiile „Balzan”, publicat sub titlul „Rhapsodische, unausgewogene Gedanken über Musik, besonders über meine eigene Kompositionen” (1991/1993).
Cuvinte cheie: Bartók, Ligeti, impresionism
László Vikárius este președintele Arhivelor Bartók din Budapesta și redactor-șef al Béla Bartók Complete Critical Edition, inițiată de László Somfai. Împreună cu Vera Lampert, a editat primul volum al seriei, For Children: Early Version and Revised Version (2016). Este de asemenea profesor de muzică și director al programului doctoral de muzicologie la Academia de Muzică Franz Liszt (acum universitate de stat) din Budapesta. Principalul său domeniu de cercetare îl reprezintă studiul manuscriselor, analiza stilistică și istoria receptării. A publicat articole academice în limbile engleză, germană și maghiară și a participat periodic la conferințe în Ungaria și în străinătate. De asemenea a organizat expoziții despre Bartók și a editat, cu comentarii, facsimilul primei partituri-autograf a operei lui Bartók, Castelul prințului Barbă-Albastră (2006).
Stanley Kubrick used excerpts from works by Ligeti in his film 2001: A Space Odyssey (1968). Not only did Ligeti's music gain international popularity thanks to this film, but Kubrick also set standards for the use of Ligeti's works as film music. Kubrick himself used other works by Ligeti (in Shining, 1980 and in Eyes Wide Shut, 1999); also, Peter Hyams uses Ligeti's music in 2010: The Year We Make Contact (the sequel to 2001: A Space Odyssey). Likewise, to name just the best known, Dominik Moll (Lemming, 2005) and Martin Scorsese (Shutter Island, 2010) return to Ligeti. 2001: A Space Odyssey uses excerpts from Lux Aeterna, Atmosphères, Aventures and Requiem (alongside music by other composers). It is noteworthy that the ambience in which these excerpts are heard and the mood they evoke determined the further use of Ligeti's music as film music: spherical sounds and diffuse sound images evoke anxiety and unease, which is situated in the context of genres as science fiction, psychological horror, mystery, psychological thriller. So only a small part of Ligeti's works is selected, namely the compositions of the 1960s, in which he explored the possibilities of micropolyphony. The subject of author's rights is also linked to the subject of Ligeti's music as film music; because in 2001: A Space Odyssey, Kubrick and MGM studios ignored Ligeti's rights.
The use of Ligeti's music as film scores has been the subject of numerous studies, most notably 2001: A Space Odyssey has been extensively researched. There are also fundamental studies on the issue of author's rights. In this contribution there will be an overview of all films with music by Ligeti. This is followed by an analysis of selected scenes, which works out the semantic use and the contextualization of the respective music excerpts.
Stanley Kubrick a folosit fragmente din lucrările lui Ligeti în filmul său, Odiseea Spațială 2001 (1968). Nu numai că muzica lui Ligeti a dobândit faimă internațională datorită acestui film, dar Kubrick a ridicat ștacheta referitor la folosirea muzicii lui Ligeti în filme. Kubrick însuși a folosit alte lucrări ale lui Ligeti (în Strălucirea, 1980, și în Cu ochii larg închiși, 1999); de asemenea, Peter Hyams folosește muzica lui Ligeti în filmul 2010: Contactul (continuarea filmului Odiseea Spațială 2001). De asemenea, menționând doar cele mai cunoscute nume, Dominik Moll (Lemming, 2005) și Martin Scorsese (Insula Shutter, 2010), constatăm că recurg și ei la creația lui Ligeti. Odiseea Spațială 2001 folosește fragmente din Lux Aeterna, Atmosphères, Aventures și Requiem (împreună cu muzica altor compozitori). Este de reținut faptul că ambianța în care sunt auzite aceste fragmente și starea pe care o evocă au determinat folosirea în continuare a muzicii lui Ligeti ca muzică de film: sunete sferice și imagini sonore difuze evocă anxietate și disconfort, situându-se în contextul genurilor științifico-fantastic, horror psihologic, film noir, thriller psihologic. Deci este aleasă numai o mică parte a lucrărilor lui Ligeti, anume compozițiile din anii 1960, în care a explorat posibilitățile micropolifoniei. Subiectul drepturilor de autor este legat de acela al creației lui Ligeti ca muzică de film, deoarece, în Odiseea Spațială 2001, Kubrick și studiourile MGM au ignorat drepturile lui Ligeti.
Folosirea muzicii lui Ligeti drept coloană sonoră a fost subiect pentru numeroase studii, Odiseea Spațială 2001 fiind analizată în profunzime. Există și studii fundamentale pe tema drepturilor de autor. În această prezentare se va face o trecere în revistă a tuturor filmelor cu muzică de Ligeti. Va urma apoi o analiză a unor scene, care va trata uzul semantic și punerea în context a respectivelor fragmente muzicale.
Cuvinte cheie: Muzică de film, Stanley Kubrick, coloană sonoră, tehnică componistică, timbralitate, imagini asociative, stări
This talk will focus on the use of György Ligeti’s music as film music beyond the famous films of Stanley Kubrick. Unsurprisingly, their influence on other filmmakers is clearly recognisable to this day, though many cases can be found that deal with this material in quite a different way. On the one hand, the range of chosen pieces is much wider, even if some perennial favourites such as Lontano are featured repeatedly, and, on the other hand, Ligeti's music can be found in more genres than is widely known. Furthermore, it can be observed that the way the pieces are embedded often corresponds to Ligeti’s own commentaries on his compositions. Selected examples will be analysed to discuss what aspects make his music so attractive for cinematic use.
Prezenta comunicare fixează ca temă folosirea muzicii lui György Ligeti ca muzică de film, dincolo de celebrele filme ale lui Stanley Kubrick. Deloc surprinzător, influența lor asupra altor cineaști este evidentă până în prezent, deși se pot găsi multe cazuri care abordează acest material într-o manieră destul de diferită. Pe de o parte, gama de piese alese este mult mai mare, deși unele favorite eterne precum Lontano apar mereu și, pe de altă parte, muzica lui Ligeti poate fi găsită în mai multe genuri decât se cunoaște pe larg. În plus, se poate observa că felul în care sunt încorporate piesele corespunde adesea cu propriile comentarii ale lui Ligeti despre compozițiile lui. Vor fi analizate câteva exemple, pentru a discuta ce aspecte fac muzica lui atât de atractivă pentru a fi folosită în cinematografie.
Cuvinte cheie: György Ligeti, muzică de film
Taking off from Ligeti’s 1972 residency at Stanford, this paper explores the possible connections between Ligeti and San Francisco Bay-area countercultures in the late 1960s and 1970s. We are interested in Ligeti’s possible connections to waning Bay-area psychedelia; to electronic music cultures such as Stanford’s computer music studio, Mills College, Dave Smith Instruments, and the Buchla circle; and to a nascent, rising, new-age movement as developed on Bay-area radio programs like Music from the Hearts of Space and record labels such as Windham Hill. More broadly, this paper asks how Ligeti’s music might have mattered to various countercultures. After Kubrick’s 2001: A Space Odyssey, Ligeti’s sonic style had strong associations in popular culture, which ought to have been resonant for psychedelic hippies, new age electronic pioneers, and other countercultural actors. We’re interested in the connections Ligeti actually made in countercultural circles, as well as the speculative aesthetic, affective connections that may have given his music credibility far beyond his immediate spheres of influence. This visually, textually, and sonically rich presentation positions Ligeti at the nexus of high art music, psychedelia, and new age.
Pornind de la rezidența lui Ligeti la Stanford, în 1972, această lucrare explorează posibilele legături dintre Ligeti și contraculturile din zona golfului San Francisco, de la finalul anilor 1960 și 1970. Suntem interesați de posibilele legături ale lui Ligeti cu psihedelismul în scădere din această zonă; cu culturile muzicii electronice, cum ar fi studioul de muzică computerizată de la Stanford, Mills College, Dave Smith Instruments și cercul lui Buchla; și cu o nouă mișcare new-age așa cum a fost creată de programe de radio din acest perimetru geografic, precum Music from the Hearts of Space, și de case de discuri precum Windham Hill. Mai pe larg, această lucrare sondează importanța pe care muzica lui Ligeti a avut-o în diverse contraculturi. După Odiseea Spațială 2001 a lui Kubrick, stilul sonor al lui Ligeti a avut puternice tangențe cu sfera culturii comerciale, cu rezonanțe imediate pentru hipioți psihedelici, pionieri ai muzicii electronice new-age și alți actori din contracultură. Ne interesează legăturile pe care le-a făcut Ligeti în cercurile contraculturale, cât și estetica speculativă, legăturile afective care ar fi dat muzicii sale credibilitate cu mult dincolo de sferele sale de influență. Această prezentare bogată vizual, textual și sonor îl plasează pe Ligeti în punctul de intersecție dintre muzica cultă, psihedelică și new-age.
Cuvinte cheie: Psihedelism, new-age, muzica electronică
Cercetările lui Steven Rings se axează pe teoria transformativă, fenomenologie, muzici comerciale și asupra vocii. Cartea la care lucrează în prezent, intitulată Sounding Bob Dylan: Music in the Imperfect Tense, explorează cariera de 50 de ani a legendarului muzician. Cartea sa Tonality and Transformation (Oxford, 2011) – laureată în 2011 cu premiul „Savant în ascensiune” al Societății de Teoria Muzicii – creează un model transformațional al auzului tonal, folosindu-l în eseuri interpretative despre muzică, de la Bach la Mahler. Este editor al Oxford Studies in Music Theory, președinte al Societății Membrilor Universității din Chicago și decan la Campus North Residential Commons. În 2013, a devenit cofondator al unei școli elementare pentru copiii cu autism din Chicago. Înainte să abordeze teoria muzicală, Steven Rings a fost chitarist profesionist și a predat la un conservator din Insulele Azore.
Ligeti’s late works often reinscribe the past, the personal, and the extramusical as a conscious expression of that “tear in the historical process” that defines modernism. This paper attempts to reframe Ligeti’s late music with a theoretical paradigm that engages music’s temporal nature as a form of theatricality (Weber 2004), one well-equipped to address the local temporal experience of listeners as well as—in Ilia Ryzhenko’s words— “the monumental temporality of history” (2022). The theatrical paradigm was proposed originally by Michael Fried as a means of understanding how the truly modernist artwork promotes the absorptive attention of a viewer to produce a unique, expansive sense of temporality (Fried 1996). Scholars of theater and cinema expanded this notion of theatricality to embrace a creative use of anachronism devised to encourage even greater audience immersion in a work’s aesthetic. The discursive thrust of such anachronisms—alongside structural manipulations of temporal experience—means that theatricality requires the complicity of an audience in parsing its complex messages.
I illustrate how such a theatrical paradigm operates with reference to both Ligeti’s Violin Concerto (1990–92) and the thirteenth etude for piano, “L’escalier du diable” (1990). Each work performs different but equally effective interventions in the history of its genre, while self-consciously commenting on those technical and affective aspects that have long marked the composer’s work. The concerto plays with the dramatic tension between the virtuoso soloist and the ensemble, while the thirteenth etude creates constructs a dramatic narrative from the physical exertions of a pianist swept ever upward by the constantly-rising mathematical “Devil’s staircase” function. The complex musical fabric of each piece envelops the listener in a dialectical and self-reflexive web of musical, narrative, and visual references, to transform a listener’s experience of time passing and times recalled. I argue that viewing Ligeti’s late music through a theatrical lens links the internal temporality of the work with external signifiers, but—most importantly—recognizes the listener as a crucial participant in the “ethics of the break” (Brodsky 2017) that characterizes late musical modernism.
Compozițiile târzii ale lui Ligeti rescriu adesea trecutul, personalul și extramuzicalul sub forma unei expresii conștiente a acelei „rupturi în mersul istoriei” care definește modernismul. Această lucrare încearcă să reîncadreze compozițiile târzii ale lui Ligeti într-o paradigmă teoretică ce angrenează natura temporală a muzicii ca formă de teatralitate (Weber 2004), una potrivită să abordeze experiența temporală locală a ascultătorilor, cât și – în cuvintele lui Ilia Ryzhenko – „temporalitatea monumentală a istoriei” (2022). Paradigma teatrală a fost propusă inițial de Michael Fried, ca mijloc de a înțelege cum reclamă arta cu adevărat modernistă atenția maximă a unui privitor pentru a produce un sens unic și expansiv al temporalității (Fried 1996). Erudiții teatrului și cinematografiei au lărgit această noțiune a teatralității ca să includă uzul creativ al anacronismelor menite să încurajeze imersarea și mai mare a publicului în estetica unei lucrări. Forța declarativă a acestor anacronisme – împreună cu manipulările structurale ale experienței temporale – înseamnă că teatralitatea cere complicitatea unui public pentru analiza mesajelor sale complexe.
Voi ilustra felul în care funcționează această paradigmă teatrală, cu referire atât la concertul de vioară al lui Ligeti (1990-92) cât și la studiul 13 pentru pian, „L’escalier du Diable” (1990). Fiecare lucrare are contribuții diferite, dar la fel de eficace în istoria genului său, comentând simultan cu timiditate aspectele afective și tehnice care au marcat de mult opera compozitorului. Concertul se joacă cu tensiunea dramatică dintre solistul virtuoz și ansamblul orchestral, în timp ce studiul 13 creează un fir narativ dramatic din efortul fizic al pianistului, mereu crescând datorită funcției matematice ascendente a „scării Diavolului”. Structura muzicală complexă a fiecărei lucrări îl învăluie pe ascultător într-o rețea dialectică și contemplativă de referințe muzicale, narative și vizuale, transformând experiența ascultătorului cu privire la trecerea și rememorarea timpului. Susțin că, privind opera târzie a lui Ligeti printr-o prismă teatrală, temporalitatea internă a lucrării se leagă de semnificanții externi, dar – cel mai important – ascultătorul este recunoscut drept un participant esențial în „etica rupturii” (Brodsky 2017) ce caracterizează muzica modernă târzie.
Cuvinte cheie: Teatralitate, temporalitate, Concertul pentru vioară și Studiul nr. 13 de Ligeti, modernism