9 a.m. – 3.00 p.m.: GMT+2 / orele 09-15.00 Academia Română, 9 Republicii Street, Cluj-Napoca International Musicology Conference Conferință internațională de muzicologie
SESSION 1: The Unplanned Kaleidoscope: Decoding Ligeti’s Magical Universe Chair: SSara Bakker
SESSION 2: Beyond Human Limits: The Many Faces of Ligetian Virtuosity Chair: Wolfgang Marxr
SESSION 3: The Continuum Paradox: Where Virtuosity Meets Electronic Dreams Chair: Cristina Pascu
SESSION 4: Phantasies of Sound: Where Piano Kaleidoscopes Meet Vocal Virtuosity Chair: Ivana Medić
Alexandra Magazin
What happens when technical virtuosity meets boundless imagination? György Ligeti’s creative output comes to light through a kaleidoscope of virtuosities that continue to fascinate us today.
The fifth edition of the Ligeti Festival explores the multiple facets of the genius who dared to rewrite musical composition rules. From African polyrhythms to mathematical structures, from pianistic virtuosity to micropolyphonic experiments, the journey through Ligeti’s universe transcends conventional perception boundaries.
We continue with gratitude and nostalgia, honoring the memory of Bianca Țiplea-Temeș, founder and artistic director, who is no longer with us. Her brilliant vision and passion for Ligeti’s work lives through every note of this festival. We are determined to carry forward her flame.
My heartfelt gratitude goes to all our partners, collaborators, amazing artists and scholars who made this tribute possible, as well as to the fantastic, small yet tireless organizing team, without whom this kaleidoscope of virtuosities would remain an unfulfilled promise.
Ce se întâmplă atunci când virtuozitatea tehnică întâlnește imaginația fără limite? Creația lui György Ligeti se revelează printr-un caleidoscop de virtuozități care continuă să ne fascineze și astăzi.
A cincea ediție a Festivalului Ligeti explorează multiplele fațete ale geniului care a îndrăznit să rescrie regulile compoziției muzicale. De la poliritmiile africane la structurile matematice, de la virtuozitatea pianistică la experimentele micropolifonice, călătoria prin universul lui Ligeti transcende granițele convenționale ale percepției.
Continuăm cu recunoștință și nostalgie, onorând memoria Biancăi Țiplea-Temeș, fondatoare și director artistic, care nu mai este printre noi. Viziunea ei strălucită și pasiunea pentru opera lui Ligeti trăiește prin fiecare notă a acestui festival. Suntem hotărâți să ducem mai departe flacăra ei.
Recunoștința mea profundă se îndreaptă către toți partenerii noștri, colaboratorii, artiștii și cercetătorii minunați care au făcut posibil acest tribut, precum și către echipa de organizare fantastică, mică dar neobosită, fără de care acest caleidoscop de virtuozități ar rămâne o promisiune neîmplinită.
Louise Duchesneau
In a conversation with Pierre Michel, Ligeti spoke about the demands of the Ten Pieces for Wind Quintet, where “the technical possibilities are really pushed to the extreme”. Also in Aventures “there are certain passages which reach the extreme limit of what is possible to execute”. The same is true, he adds, of the first movement of the Cello Concerto, which ends in super high harmonics and where the sound, becoming very fragile, can break at any moment. Ligeti compared this to the art of the funambulist, the tightrope walker, who moves at the utmost limit of what is possible. Like the cellist trying to control his bow, the acrobat teeters on the edge of extreme danger.
Ligeti assured us, however, that he does not write such difficult and complex music to annoy the performer and that he always has the dignity of the musician in mind. He also added that, although he will not compromise with his musical ideas, he does not like to create pointless difficulties and, in fact, often provides practical solutions for the performance of his difficult works. Why else would he have written Lontano, an iconic example of micropolyphony, in a pragmatic 4/4 meter? Or take, for example, the first movement of the Piano Concerto, also in 4/4. As a page-turner for one of its first performances, I would have been completely lost had I not been able to look at the conductor’s beat and count the bars.
Even if Ligeti’s interest in virtuosic music was obvious from the very beginning, it became more apparent in the new and radical style he developed after fleeing from Hungary in 1956. The resulting works were at first very difficult to perform and, consequently, challenging for musician and public alike. Although these highly complex works have long since become part of the established concert repertoire, their extreme –and sometimes terrifying – virtuosity can still be daunting for the performer. In a rehearsal of the Nonsense Madrigals with the King’s Singers, Ligeti demanded repeat after repeat of a very difficult passage, shouting “louder”, “softer”, “faster”, “slower”, “wilder”, “more extreme”, “crazier”, till at last he seemed satisfied. “Yes, the tempo is right, so are rhythm, gesture and dynamics. Now, do it again with the right notes!” The apotheosis of Ligeti’s instrumental virtuosity is, however, clearly the three books of the Piano Études. He recounted that the triggering factor of why he decided to compose this series of epochal studies was his own inadequate piano technique. These diverse little piano monuments were his attempt to join the distinguished society of Scarlatti, Chopin, Schumann and Debussy, the great creators of the virtuoso keyboard music he so admired. This is why Ligeti composed the schizophrenic “Désordre”, the polyrhythmical “Automne à Varsovie (also notated in 4/4 by the way), the totally unpianistic limping “Touches bloquées” or even Étude Nr. 14 “Columna infinită”, which was first titled “Coloana fără sfârşit”, but was so impossibly difficult that Ligeti had to simplify it before the world premiere, leaving the original version to became part of the player piano repertoire. In the meantime, however, many pianists have learned and recorded both versions of the piece. As we see, with hard work, virtuosity grows.
Ligeti often wrote that what fascinated him about virtuosity was the allure of danger, of the impossible, of the demoniac fire of genius. Also, I cannot keep myself from thinking that he maybe liked to show off a bit. Johann Sebastian Bach - who, Ligeti once told me, was his favourite composer - would certainly have related to the joy of producing highly difficult and flashy works, only he would have had the added pleasure of playing and conducting these himself. Ligeti could not play, nor conduct, any of his own extremely virtuosic pieces but, at least, the world could hear them played by his exceptional handpicked performers.
We are all here in beautiful Cluj for the fifth time to discuss and celebrate the music of György Ligeti. But Bianca, you are sadly no longer here with us. I’m sure, however, that you would have been happy to know that your colleagues, friends, Adrian and Alexandra are continuing what was for you a labour of love.
Într-o conversație cu Pierre Michel, Ligeti a vorbit despre cerințele din Zece piese pentru cvintet de suflători, unde „posibilitățile tehnice sunt cu adevărat împinse la extrem”. De asemenea, în Aventures „există anumite pasaje care ating limita extremă a ceea ce este posibil de interpretat”. Același lucru este valabil, adaugă el, pentru prima parte a Concertului pentru violoncel, care se termină în armonice super înalte și unde sunetul, devenind foarte fragil, se poate întrerupe în orice moment. Ligeti a comparat acest lucru cu arta funambulului, a acrobatului pe sârmă, care se mișcă la limita extremă a ceea ce este posibil. Precum violoncelistul care încearcă să-și controleze arcușul, acrobatul se clatină la marginea pericolului extrem.
Ligeti ne-a asigurat, totuși, că nu scrie o muzică atât de dificilă și complexă pentru a-l deranja pe interpret și că are întotdeauna în minte demnitatea muzicianului. De asemenea, a adăugat că, deși nu va face compromisuri cu ideile sale muzicale, nu îi place să creeze dificultăți inutile și, de fapt, oferă adesea soluții practice pentru interpretarea lucrărilor sale dificile. De ce altfel ar fi scris Lontano, un exemplu iconic de micropolifonie, într-un metru practic de 4/4? Sau, de exemplu, prima parte a Concertului pentru
Pian, tot în 4/4. Ca persoană care întoarce paginile la una dintre primele sale interpretări, m-aș fi pierdut complet dacă nu aș fi putut să urmăresc gesturile dirijorului și să număr măsurile.
Chiar dacă interesul lui Ligeti pentru muzica de virtuozitate a fost evident de la bun început, acesta a devenit mai evident în stilul nou și radical pe care l-a dezvoltat după ce a fugit din Ungaria în 1956. Lucrările rezultate au fost la început foarte dificil de interpretat și, în consecință, provocatoare atât pentru muzician, cât și pentru public. Deși aceste lucrări extrem de complexe au devenit de mult parte din repertoriul de concert consacrat, virtuozitatea lor extremă - și uneori înfricoșătoare - poate fi încă descurajantă pentru interpret. Într-o repetiție a Nonsense Madrigals cu King’s Singers, Ligeti a cerut repetiție după repetiție a unui pasaj foarte dificil, strigând „mai tare”, „mai încet”, „mai repede”, „mai lent”, „mai sălbatic”, „mai extrem”, „mai nebunesc”, până când, în cele din urmă, a părut mulțumit. „Da, tempo-ul este corect, la fel și ritmul, gestul și dinamica. Acum, faceți-o din nou cu notele corecte!”
Apogeul virtuozității instrumentale a lui Ligeti este, totuși, în mod clar cele trei cărți de Studii pentru Pian. El a povestit că factorul declanșator pentru care a decis să compună această serie de studii epocale a fost propria sa tehnică pianistică inadecvată. Aceste diverse mici monumente pianistice au fost încercarea sa de a se alătura societății distinse a lui Scarlatti, Chopin, Schumann și Debussy, marii creatori ai muzicii de virtuozitate pentru claviatură pe care o admira atât de mult. De aceea a compus Ligeti schizofrenicul „Désordre”, poliritmicul „Automne à Varsovie” (notat tot în 4/4, apropo), total nepianisticul șchiopătat „Touches bloquées” sau chiar Studiul Nr. 14 „Columna infinită”, care a fost inițial intitulat „Coloana fără sfârșit”, dar a fost atât de imposibil de dificil încât Ligeti a trebuit să-l simplifice înainte de premiera mondială, lăsând versiunea originală să devină parte din repertoriul pianului mecanic. Între timp, totuși, mulți pianiști au învățat și au înregistrat ambele versiuni ale piesei. După cum vedem, prin muncă grea, virtuozitatea crește.
Ligeti a scris adesea că ceea ce l-a fascinat la virtuozitate a fost atracția pericolului, a imposibilului, a focului demonic al geniului. De asemenea, nu mă pot abține să nu mă gândesc că poate îi plăcea să se laude puțin. Johann Sebastian Bach - care, mi-a spus odată Ligeti, a fost compozitorul său preferat - ar fi înțeles cu siguranță bucuria de a compune lucrări extrem de dificile și strălucitoare, doar că el ar fi avut plăcerea adițională de a le interpreta și dirija el însuși. Ligeti nu putea cânta, nici dirija, niciuna dintre propriile sale piese de virtuozitate, dar, cel puțin, lumea le putea auzi interpretate de interpreții săi excepționali aleși pe sprânceană.
Suntem cu toții aici în frumosul Cluj pentru a cincea oară pentru a discuta și celebra muzica lui György Ligeti. Dar Bianca, tu nu mai ești, din păcate, aici cu noi. Sunt sigură, totuși, că ai fi fost fericită să știi că colegii tăi, prietenii, Adrian și Alexandra continuă ceea ce a fost pentru tine o muncă din dragoste.
Thursday / Joi, 22 mai Venue: Academia Română, 9 Republicii Street, Cluj-Napoca 400347
Chair: Sara Bakker 9.00-9.30 Amalia Szűcs-Blănaru (Şcoala Gimnazială „Vaskertes” Gheorgheni, Harghita); Der Zauberlehrling or The Fight with the Score
9.30-10.00 Wolfgang Marx (University College Dublin) Virtuosity and the Sublime in Ligeti’s Music 10.00-11.00 Keynote lecture: Manfred Stahnke (Hochschule für Musik und Theater, Hamburg) An Unplanned Kaleidoscope about a Kaleidoscopic Human Being
11.00-11.30 Coffee break
11.30-12.00 Clifton Callender and David Kalhous (Florida State University, Tallahassee) The Inseparability of Virtuosity and Structure in the Music of György Ligeti 12.00-12.30 Oleg Garaz (”Gh. Dima” National Music Academy Cluj-Napoca) The Dramaturgical Meaning of Virtuosity in György Ligeti’s Études 12.30-13.00 Sara Bakker (Utah State University) Studying the Piano Étude: Virtuosity, Perfection, and Disability 13.00-13.30 Heidy Zimmermann (Paul Sacher Stiftung, Basel) Virtuosity of Lips, Tongue, and Vocal Chords. Remarks on Ligeti’s Composing for Singers
13.30-14.00 Alfia Nakipbekova (Leeds Conservatoire) Virtuosity of Transformations: Performing György Ligeti’s Cello Concerto
Friday – Vineri, 23 mai Venue: Academia Română, 9 Republicii Street, Cluj-Napoca 400347
Chair: Cristina Pascu 9.00-9.30 Marianna Abrahamyan (Royal Conservatoire of Scotland) The Role of Dexterity in Ligeti’s Piano Etudes, Horn Trio, and Piano Concerto 9.30-10.00 Lucia Reiprich Maloveská (Academy of Performing Arts in Prague) Virtuosity as a Means of Dynamic Form in Ligeti’s Solo and Chamber Work 10.00-10.30 Ivana Medić (Serbian Academy of Sciences and Arts) Retro-Futuristic Electronic Music: Ligeti’s Continuum for Two Analog Synthesizer 10.30-11.00 Coffee break
Friday / Vineri, 23 mai Venue: Academia Română, 9 Republicii Street, Cluj-Napoca 400347
Chair: Ivana Medić 11.00-11.30 Alexandra Magazin (”Gh. Dima” National Music Academy Cluj-Napoca) Kaleidoscopic Virtuosity: Marcel Mihalovici’s Piano Language 11.30-12.00 Jane Piper Clendinning - ONLINE PRESENTATION (Florida State University, Tallahassee) Compositional and Choral Virtuosity in György Ligeti’s Drei Phantasien nach Friedrich Hölderlin (1982)
12.00-12.30 Cristian Mocanu - the Winner of the Bianca Temeș Prize, within the Musicology Competition (”Gh. Dima” National Music Academy Cluj-Napoca) Reconciling the Nature-Culture Dichotomy: Gender, Style and Temporality in György Ligeti’s Hamburg Concerto
12.00-12.30 Ban Natalia - The Winner of the Jury Prize, within the Musicology Competition (”Gh. Dima” National Music Academy Cluj-Napoca) The Influence of Electronic Music on Ligeti’s Compositional Thinking
12.00-12.30 Round table, Book presentation: “Perpetual Encounter: Globalisation, Cosmopolitanism, and Acculturation in Music”, edited by Bianca Ţiplea Temeș, Ariana Phillips-Hutton, Nicholas Cook and Daniel K. L. Chua.
I was Ligeti’s postgraduate student from 1974 and attended his composition class until his retirement in 1989. My personal encounters with György Ligeti from 1974 to 2001 will be described from various perspectives. On the one hand, I will focus on the very simple, human encounter with him, but on the other, I will not neglect the musical themes that we enjoyed with him in his class over the years. Our mutual interest in visual art also shaped our personal encounters. Ligeti’s ever-growing interest in science and mathematics was dreamy, but intense. He was so gifted with languages, and with such an immense memory for formulations, that he seemed almost professional when he spoke about physics or fractal geometry. I will discuss these complex dreams of Ligeti’s, which he liked to unfold in the composition class. Here, I was more of an interested listener. I’ll report on the professional mathematicians and physicists who visited our class and amazed us. I’m planning an unplanned kaleidoscope about a kaleidoscopic human being. His virtuosity was a cry for understanding the world, not only that of music. A topic will be what was behind this virtuosity, the aspects of which were manifold. Manfred Stahnke Born in 1951 in Kiel. Main teachers: 1970-74 in Freiburg Wolfgang Fortner and Klaus Huber, 1979-80 in Urbana-Champaign Ben Johnston, from 1974 in Hamburg György Ligeti. Musicology 1970-74 Hans-Heinrich Eggebrecht, 1974-79 Constantin Floros. Piano 1972-74 Edith Picht-Axenfeld. Computer music 1980 John Chowning. At the suggestion of Ligeti, he founded the Chaosma Ensemble. Worldwide travels with the Goethe Institute. Compositions for the ensemble modern, the SWR Symphony Orchestra etc. Three chamber operas, including the internet opera “Orpheus Kristall”, Munich Biennale 2002. From 1988 Professor at HfMT Hamburg. Retired in 2017. Since then, has worked freelance as a composer and musician. Director of “ForumJetztMusik”, a concert series in Hamburg.
Am fost studentul postuniversitar al lui Ligeti din 1974 și am frecventat clasa sa de compoziție până la pensionarea sa în 1989. Întâlnirile mele personale cu György Ligeti din 1974 până în 2001 vor fi descrise din diverse perspective. Pe de o parte, mă voi concentra asupra întâlnirii foarte simple, umane cu el, dar pe de altă parte, nu voi neglija temele muzicale de care ne-am bucurat cu el în clasa sa de-a lungul anilor. Interesul nostru reciproc pentru arta vizuală a modelat, de asemenea, întâlnirile noastre personale. Interesul tot mai mare al lui Ligeti pentru știință și matematică era visător, dar intens. Era atât de înzestrat cu limbi străine și cu o memorie imensă pentru formulări, încât părea aproape profesionist când vorbea despre fizică sau geometrie fractală. Voi discuta despre aceste vise complexe ale lui Ligeti, pe care îi plăcea să le desfășoare în clasa de compoziție. Aici, am fost mai degrabă un ascultător interesat. Voi relata despre matematicienii și fizicienii profesioniști care ne-au vizitat clasa și ne-au uimit. Planific un caleidoscop neplanificat despre o ființă umană caleidoscopică. Virtuozitatea sa a fost un strigăt pentru înțelegerea lumii, nu doar a celei muzicale. O temă va fi ceea ce se afla în spatele acestei virtuozități, ale cărei aspecte erau multiple. Manfred Stahnke Născut în 1951 în Kiel. Principalii profesori: 1970-74 în Freiburg Wolfgang Fortner și Klaus Huber, 1979-80 în Urbana-Champaign Ben Johnston, din 1974 în Hamburg György Ligeti. Muzicologie 1970-74 Hans-Heinrich Eggebrecht, 1974-79 Constantin Floros. Pian 1972-74 Edith Picht-Axenfeld. Muzică computerizată 1980 John Chowning. La sugestia lui Ligeti, a fondat Ansamblul Chaosma. Călătorii mondiale cu Institutul Goethe. Compoziții pentru ansamblul modern, Orchestra Simfonică SWR etc. Trei opere de cameră, inclusiv opera de internet „Orpheus Kristall”, Bienala München 2002. Din 1988 Profesor la HfMT Hamburg. Pensionat în 2017. De atunci, a lucrat ca liber-profesionist în calitate de compozitor și muzician. Director al „ForumJetztMusik”, o serie de concerte în Hamburg.
Genul studiului, un pilon al pianisticii profesionale și amatoricești din secolul al XIX-lea, își propune să dezvolte virtuozitatea (Au 1999). Studiile atrag pianiștii cu promisiuni de abilități supra-umane, inclusiv forță, flexibilitate și coordonare. Deși o asemenea tehnică rafinată este foarte dezirabilă, implicațiile valorizării virtuozității rămân în mare parte neexaminate. Utilizarea noastră a cuvântului „virtuozitate”, de exemplu, are subtonuri atât de gen cât și moralizatoare prin asocierea sa cu forța masculină și castitatea feminină. Mai mult, premisa de bază a studiului este în mod evident ofensatoare: corpurile sunt deficiente și au nevoie de corectare. Dar ce-ar fi dacă studiile nu ar fi în mod explicit despre corectarea corpurilor defectuoase? În această lucrare, susțin că studiile pentru pian ale lui György Ligeti (1985-2001) revizuiesc genul pentru a celebra diferența. Dezvolt un model al Diferenței-Dezirabile (Straus 2011), pe care îl folosesc pentru a înțelege anumite idiosincrazii din studiile sale. Unele studii fac interpreții să sune ca și cum ar cânta note greșite, triluri inegale sau game cu sughițuri. Altele îi fac pe interpreți să pară necoordinați metric pe măsură ce tiparele își pierd sincronizarea, cu deficiențe de auz pe măsură ce canoanele se desfășoară în disonanțe necontrolate, sau lipsiți de rezistență pe măsură ce tiparele neîncetate se prăbușesc. Totuși, cu toată încântarea lor față de greșelile aparente, studiile lui Ligeti încă necesită forță, flexibilitate și coordonare considerabile. Astfel, interpreții trebuie să exerseze greșelile aparente, recâștigând treptat umanitatea propriului corp cu fiecare neregularitate a tiparelor, disonanță neașteptată și ritm inegal. Făcând notele «greșite» corecte, Ligeti subminează așteptările noastre atât despre virtuozitate, cât și despre perfecțiune, răsturnând genul studiului din interior și revizuind care sunete muzicale sunt dezirabile. Dr Sara Bakker este Conferențiar Universitar de la Caine College of the Arts de la Utah State University, unde activează și ca Șef Adjunct de Departament și Consilier Departamental pentru Onoruri în Muzică. Cercetarea sa se bazează atât pe tehnici calitative, cât și cantitative în domeniile pedagogiei bazate pe dovezi, conexiunilor analitice dintre muzică și limbaj și interpretărilor muzicii prin prisma studiilor despre dizabilități. Ea și-a prezentat această cercetare la conferințe regionale, naționale și internaționale și a publicat în reviste cu largă accesibilitate. Activează ca editor pentru Engaging Students și este recenzor pentru Oxford, Norton și Routledge.
Asocierea virtuozității cu dexteritatea manuală și etalarea a fost percepută ca fiind în contradicție cu rigorile avangardei postbelice. György Ligeti, totuși, nu s-a lăsat descurajat de acest lucru, mărturisindu-și adesea și cu plăcere fascinația pentru dificultatea tehnică și virtuozitatea evidentă. El nu a dorit să facă din virtuozitate un scop muzical în sine, ci mai degrabă să o pună în serviciul conceptului și al dramaturgiei formale. În timp ce virtuozitatea în opera instrumentală a lui Ligeti a fost frecvent discutată, puțină atenție a fost acordată acestui fenomen în muzica sa vocală. În contribuția mea am ales trei exemple de muzică pentru voce solo în care să explorez întrebarea cum se manifestă virtuozitatea vocală în muzica lui Ligeti, cum este generată și interpretată: vor fi discutate pasaje din Aventures (1963), opera Le Grand Macabre (1975–78) și Síppal, dobbal, nádihegedűvel (Cu Fluiere, Tobe, Viori, 2000). Accentul aici este pus pe piese care sunt mai puțin despre punerea pe muzică a unui text preexistent și mai mult despre o interpretare a limbajului și muzicii împreună, care corelează direct cu utilizarea vocii ca instrument organic. Heidy Zimmermann este membră a personalului științific și curator la Fundația Paul Sacher din 2002. A studiat muzicologia, limba și literatura germană, precum și studii iudaice. Din 1995 până în 2002 a fost asistentă de cercetare și lector la Universitatea din Basel. Zimmermann a publicat numeroase articole despre aspecte ale muzicii evreiești și despre muzica secolului XX (în special despre Ligeti și Stefan Wolpe). Recent, a co-curatoriat o expoziție care sărbătorește cea de-a 100-a aniversare a lui Ligeti și a co-editat catalogul (Labirintul Ligeti: Un tur ghidat prin opera lui György Ligeti, Mainz etc.: Schott 2023, împreună cu Anna Dalos și Márton Kerékfy).