Thursday / Joi  22 mai 

7 p.m.: GMT+2 / ora 19
Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca

Opening concert of the Festival
Concert de deschidere a Festivalului

Kaleidophony: Architectural Soundscapes

Kaleidofonie: Peisaje Sonore Arhitecturale

 

Ensemble Incendo

(Berlin)

Marketa Janouskova, Leo Thouvenin-Masson, Mikhail Misha Balan-Dorfman, Ehrengard Syverson von Gemmingen

PROGRAM

Violeta Dinescu Nur manchmal träumerisch! (2020)
1. Libero 
2. Tranquillo   
3. Vivo con brio 
4. Moderato pensieroso 
5. Agitato  
6. Molto tranquillo  
7. Rubato

Erwin Schulhoff Streichuqartett Nr.1 (1924)
1. Presto con fuoco
2. Allegretto con moto e con malinconia grotesca
3. Allegro giocoso alla Slovacca
4. Andante molto sostenuto

Gabriel Iranyi Streichquartett Nr.3 (2008)
1. Lento
2. Prestissimo
3. Adagietto
4. Con moto

György Ligeti Andante und Allegretto (1950)
1. Andante cantabile
2. Allegretto poco capriccioso

 

Eveniment realizat în parteneriat cu:
Centrul Cultural German, Goethe Institut, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Zilele Clujului, Consiliul și Primăria Cluj-Napoca.

 

Ensemble Incendo Berlin, since its establishment in 2000, on the occasion of the commemorative concert for the great friend and supporter of music Christoph Freiherr von Gemmingen-Guttenberg, has performed at numerous festivals (including Heidelberger Frühling, Mosbacher Sommer, Klanggestalten, Mozartiada in Zoppot/Poland, etc.), has been “Ensemble in Residence” at the “Kammermusik zwischen den Jahren” Festival, and performs with pleasure at distinctive venues in Berlin, such as Villa Liebermann, Kulturscheune “Mutter Fourage” and “Luftraum.” The collaboration with IPPNW, an organization awarded the Nobel Peace Prize, is particularly significant for the ensemble; in this context, one of the ensemble’s three CDs was produced. One of the ensemble’s special characteristics is its consistent collaboration with highly renowned guest soloists, which has provided the musicians with many interesting concerts, including performances with professors from Berlin’s Universities of Music.

Nur manchmal träumerisch (2020) by Violeta Dinescu was composed for Ensemble Incendo (Berlin). The string quartet is inspired by Rainer Maria Rilke’s poem Römische Fontäne.  The piece does not attempt to set the text to music or to accompany it descriptively. Rather, it explores the atmospheric and structural qualities of the poem through sound. At its core, the composition seeks to render audible the space between the words – the unsaid, the imagined, the poetic resonance. The musical form mirrors the poem’s layered fluidity and evokes its internal rhythm without resorting to literal interpretation. The title, nur manchmal träumerisch (“only sometimes dreamily”), a direct quotation from the poem, is embedded in the score. It is not merely a reference but an integral part of the musical texture, both conceptually and sonically. Through nuanced timbral layering, subtle shifts in density, and microstructural development, the quartet creates a sonic environment that captures the intangible essence of Rilke’s poetic imagery.

The String Quartet No. 1 (1924) by Erwin Schulhoff constituted one of the greatest triumphs in Schulhoff’s career: its premiere at the annual Festival of the International Society for Contemporary Music in Venice in 1925 was enthusiastically acclaimed by both audience and critics. This enthusiasm remains comprehensible today, as the work, through its effervescent nervosity and its folkloric-tinged, iridescent sonic diversity, perfectly expresses the zeitgeist of the era. The classical four-movement schema, as exemplified in Haydn’s Quinten Quartet, is here varied in an original manner: the slow movement does not occupy the second position but concludes the work, while the first three movements possess a dance-like character, thereby creating almost a type of suite.

From the opening movement, Slavic themes are incorporated. The exorbitant sound effects are particularly noteworthy. Schulhoff did not conceive the string quartet as a melodic-thematic dialogue in the Haydnesque tradition, but rather as a sonic kaleidoscope. The four performers engage in an exchange of breathtaking virtuosity, alternating between pizzicato and con arco, utilizing diverse bowing techniques and articulations.

The two middle movements are sufficiently explained by their headings: the second movement should be performed “with grotesque melancholy,” while the third is an Allegro giocoso alla Slovacca, a scherzo inspired by Slovak folk music, the imitation being deceptively authentic. Schulhoff’s biographer Josef Bek highlighted a passage in which the string quartet literally sounds “like a folk ensemble with its primas.”

The finale forms a counterpoint to the vitality of the first three movements: “The poetic, melancholic nocturne functions as a contemplative conclusion to a turbulent occurrence. Above an ostinato pizzicato ‘foundation’ hover iridescent sound; the interspersed cadenzas in the middle section resonate as echoes of the dance-like escapades in the first three movements. (I. Allihn)

The String Quartet No. 3 by Gabriel Iranyi was composed in 2008 for a concert at the Konzerthaus Berlin performed by the “Iturriaga Quartet” from Leipzig. The work is structured in four distinct movements, each exploring different compositional dimensions and interpretative techniques.

The first movement, entitled Lento, establishes a dialectic between pregnant accents and contemplative sonic surfaces. Through a gradual process of expansion, the sonic dimension is progressively extended: punctual gettato elements are juxtaposed with quiet sonic segments that incorporate microtonal elements, culminating in a conclusive fermata.

The second movement, marked Prestissimo, manifests as a quasi-uninterrupted pulsation of sixteenth notes: the perpetual motion integrates surprising elements in constant renewal, and the metric dimension - through the constant and unpredictable alternations of the aksak rhythm - undergoes a gradual disintegration of its intrinsic symmetry. The process culminates in a concise cadential section for the first violin, characterized by virtuosic passages that fade into the extreme high register.

The third movement, Adagietto, is initiated through undulatory movements: the sonic contours gradually acquire a rougher character, and the accents become progressively more frequent. These are subsequently dissipated within the context of a heterophonic texture, characterized by sections of attenuated sonority.

The final movement, indicated Con moto, articulates energetic configurations: the generated transformations traverse multiple levels, both in terms of registers and sonic densities, before their gradual dissolution into the sphere of upper harmonics.

For his graduation exam at the ”Franz Liszt” Music Academy in Budapest, György Ligeti completed Andante and Allegretto (1948–50), a piece that anticipated and, within a few years, led to the outstanding String Quartet No . 1, which musicologists have called Bartókian. Among those musicologists was Ligeti’s close friend and esteemed colleague György Kurtág: „Le premier quatuor à cordes, Métamorphoses nocturnes, vibre en moi comme s’il était le septième que Bartók n’a jamais écrit . Après les six quatuors de Bartók, cette œuvre reste du moins pour longtemps la plus importante du genre qui ait été écrite en Hongrie” (György Kurtág: Entretiens, texts, dessins, Geneva: Contrechamps, 2009, p . 171).  Ligeti writes about Andante and Allegretto: ”They reflect my stylistic uncertainty in the early years of the Communist dictatorship in Hungary.” CD booklet for the Sony recording SK 62306 (1996).  

 

 
Ensemble Incendo Berlin, de la înființarea sa în anul 2000, cu ocazia concertului comemorativ pentru marele prieten și susținător al muzicii Christoph Freiherr von Gemmingen-Guttenberg, a cântat la numeroase festivaluri (printre altele Heidelberger Frühling, Mosbacher Sommer, Klanggestalten, Mozartiada în Zoppot/Polonia etc.), a fost „Ansamblu în Rezidență” la Festivalul „“Kammermusik zwischen den Jahren“ și cântă cu plăcere în locații deosebite din Berlin, precum Vila Liebermann,  Kulturscheune „Mutter Fourage” și „Luftraum”. Colaborarea cu IPPNW, organizație laureată a Premiului Nobel pentru Pace, este deosebit de importantă pentru ansamblu; în acest context, a fost produs unul dintre cele trei CD-uri ale ansamblului. Una dintre trăsăturile speciale ale ansamblului este colaborarea constantă cu soliști invitați foarte renumiți și le-a oferit muzicienilor multe concerte interesante, inclusiv cu profesori din Berlin de la Universitățile de Muzică.

Nur manchmal träumerisch (2020) de Violeta Dinescu a fost compusă pentru Ensemble Incendo (Berlin). Cvartetul de coarde este inspirat de poemul Römische Fontäne al lui Rainer Maria Rilke. Lucrarea nu își propune să pună în muzică textul sau să-l acompanieze descriptiv. Mai degrabă, explorează calitățile atmosferice și structurale ale poemului prin intermediul sunetului. În esență, compoziția încearcă să redea audibil spațiul dintre cuvinte – ceea ce este nespus, imaginat, rezonanța poetică. Forma muzicală reflectă fluiditatea stratificată a poemului și evocă ritmul său intern, fără a recurge la o interpretare literală.

Titlul nur manchmal träumerisch („doar uneori visător”), un citat direct din poem, este integrat în partitură. El nu este doar o referință, ci o parte esențială a texturii muzicale, atât conceptual, cât și sonor. Prin suprapuneri timbrale nuanțate, modificări subtile de densitate și dezvoltări microstructurale, cvartetul creează un mediu sonor care surprinde esența intangibilă a imaginarului poetic
rilkean.

Cvartetul de coarde nr. 1 (1924) de Erwin Schulhoff a reprezentat unul dintre cele mai mari triumfuri din cariera lui Schulhoff: premiera sa la Festivalul anual al Societății Internaționale pentru Muzică Contemporană de la Veneția în 1925 a fost aclamată cu entuziasm atât de public, cât și de critici. Acest entuziasm rămâne de înțeles și astăzi, deoarece lucrarea, prin energia sa efervescentă și diversitatea sonoră irizantă cu influențe folclorice, exprimă perfect spiritul epocii. Schema clasică în patru părți, exemplificată în Cvartetul cvintelor al lui Haydn, este variată aici într-o manieră originală: partea lentă nu ocupă a doua poziție, ci încheie lucrarea, în timp ce primele trei părți posedă un caracter de dans, creând astfel un gen asemănător cu suita.

Încă din partea de deschidere sunt încorporate teme slave, iar efectele sonore exorbitante sunt deosebit de remarcabile. Schulhoff nu a conceput cvartetul de coarde ca pe un dialog melodic-tematic în tradiția haydniană, ci mai degrabă ca pe un caleidoscop sonor. Cei patru interpreți se angajează într-un schimb de virtuozitate uluitoare, alternând între pizzicato și con arco, utilizând diverse tehnici de arcuș și articulații.

Cele două părți mediane sunt sugestive prin titlurile lor: a doua parte ar trebui interpretată „cu melancolie grotescă”, în timp ce a treia este un Allegro giocoso alla Slovacca, un scherzo inspirat de muzica populară slovacă, imitația fiind atât de autentică. Biograful lui Schulhoff, Josef Bek, a evidențiat un pasaj în care cvartetul de coarde sună literalmente „ca un ansamblu folcloric cu primas-ul său”.

Finalul este caracterizat astfel: „Nocturnul poetic și melancolic funcționează ca o concluzie contemplativă a unei întâmplări tumultuoase. Deasupra unei fundații ostinato în pizzicato plutesc sunete irizante; cadențele intercalate în secțiunea din mijloc rezonează ca ecouri ale escapadelor dansante din primele trei părți.” (I. Allihn)

Cvartetul de coarde nr. 3 de Gabriel Iranyi a fost compus în anul 2008 cu ocazia unui concert la Konzerthaus Berlin susținut de către „Cvartetul Iturriaga” din Leipzig. Lucrarea este structurată în patru părți distincte, fiecare explorând diferite dimensiuni compoziționale și tehnici interpretative.

Partea I, intitulată Lento, stabilește o dialectică între accentele pregnante și suprafețele sonore de natură contemplativă. Prin intermediul unui proces gradual de expansiune, dimensiunea sonoră este extinsă progresiv: elementele punctuale gettato sunt juxtapuse cu segmente sonore de caracter liniștit care încorporează elemente microtonale, culminând într-o fermată conclusivă.

Partea a II-a, marcată Prestissimo, se manifestă ca o pulsație cvasi-neîntreruptă de șaisprezecimi: mișcarea perpetuă integrează elemente surprinzătoare în permanentă reînnoire, iar dimensiunea metrică - prin alternanțele constante și imprevizibile ale ritmului aksak - suferă o dezintegrare treptată a simetriei sale intrinseci. Procesul culminează într-o secțiune cadențială concisă a primei viori, caracterizată prin pasaje de virtuozitate care se estompează în registrul extrem acut.

Partea a III-a, Adagietto, este inițiată prin mișcări de tip ondulatoriu: contururile sonore dobândesc treptat un caracter mai aspru, iar accentele devin progresiv mai frecvente. Acestea sunt ulterior disipate în contextul unei texturi de natură heterofonică, caracterizată prin secțiuni de sonoritate atenuată.

Partea finală, indicată Con moto, articulează configurații energetice: transformările generate traversează multiple niveluri, atât în planul registrelor, cât și în cel al densităților sonore, înainte de disoluția lor graduală în sfera armonicelor superioare.

Pentru examenul său de absolvire la Academia de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta, György Ligeti a compus Andante și Allegretto (1948–50), o lucrare care a anticipat și, în decurs de câțiva ani, a condus la remarcabilul Cvartet de coarde nr. 1, pe care muzicologii l-au numit bartókian. Printre acești muzicologi s-a numărat prietenul apropiat și stimatul coleg al lui Ligeti, György Kurtág: „Primul cvartet de coarde, Metamorfoze nocturne, vibrează în mine ca și cum ar fi al șaptelea pe care Bartók nu l-a scris niciodată. După cele șase cvartete ale lui Bartók, această lucrare rămâne cel puțin pentru mult timp cea mai importantă din acest gen care a fost scrisă în Ungaria” (György Kurtág: Entretiens, texts, dessins, Geneva: Contrechamps, 2009, p. 171). Ligeti scrie despre Andante și Allegretto: „Ele reflectă incertitudinea mea stilistică din primii ani ai dictaturii comuniste în Ungaria.” CD booklet for the Sony recording SK 62306 (1996).